Victoria lui Niță

27 May. 2011, 15:09 Ligi județene

Victoria Buda speră în continuare la o calificare la barajul de
promovare în Liga a III-a, după ce miercuri a câștigat cu 3-2
meciul din deplasare cu Viitorul Tisău. Dornică să spargă gheața în
acest turneu play-off, echipa gazdă a început partida în forță, iar
la prima acțiune de atac periculoasă a izbutit să deschidă scorul
grație golului marcat de Călin (‘9) care a taxat o gafă a
fundașilor și a portarului.

Râmnicenii au încercat să restabilească egalitatea, dar au ratat
din situații favorabile, astfel că finalul mitanului întâi a găsit
Viitorul în avantaj. Unul care avea să se dubleze la câteva minute
de la reluare. În urma unui contraatac, apărarea Victoriei a fost
prinsă pe picior greșit, iar Ranete (’55), scăpat singur cu
portarul, a înscris pe lângă acesta. Se părea că visul formației
din Tisău de a rămâne în cursa pentru baraj va deveni realitate.
Numai că jucătorii Viitorului au uitat că 2-0 este cel mai
periculos scor.

Formația râmniceană a redus din diferență prin Niță (’60), care
l-a învins pe portar cu un șut din întoarcere. Zece minute mai
târziu, același jucător a marcat din nou din apropiere profitând de
o greșeală în lanț a apărării. Puțin mai târziu, Niță (’77) a
finalizat o altă acțiune ofensivă, cu un șut din șase metri,
reușind astfel hat-trickul și totodată să întoarcă rezultatul
partidei.
După aceea, nu s-a mai întâmplat nimic notabil și astfel oaspeții
au obținut prima victorie în play-off.

Articol și foto de Adrian
SOARE

27 May. 2011, 15:09 Ligi județene
Pe aceeași temă