Nagy neagă că meciul cu Petrolul ar fi fost aranjat

Andries Mihai Marius 29 Mar. 2011, 17:25 Seria 2
Nagy neagă că meciul cu Petrolul** ar fi fost aranjat

Antrenorul UTA Arad, Roland Nagy, a catalogat, marți, într-o
conferință de presă, drept nefondate acuzele suporterilor arădeni
potrivit cărora echipa sa nu și-ar fi apărat corect șansele în
meciul pierdut în deplasare, cu Petrolul Ploiești, scor 2-3.

„Am pierdut meciul pe prostia noastră, pentru că am
rămas în 10 oameni, după eliminarea lui Chindriș, că am avut vântul
în față, că arbitrul a inventat un 11 metri și atât. Sunt convins
că jucătorii mei au făcut totul ca să câștige acest joc. Nu mi se
pare normal să fim acuzați de cei de la Petrolul pentru că am fi
afirmat altceva și nici să fi catalogați de suporteri că am cedat
jocul”
, a spus Nagy.

Portarul echipei UTA, Mădălin Smaranda, a precizat, în cadrul
conferinței, că a primit un telefon din partea fostului său
antrenor de la Fortuna Covaci, actual angajat al clubului Petrolul,
Valentin Negoiță, și din această cauză nu a evoluat în partida cu
formația ploieșteană. „Am fost căutat miercurea,
înaintea meciului, de fostul meu antrenor de la Fortuna Covaci. Nu
mi s-a propus nimic, decât să ne întâlnim. Am refuzat și am anunțat
antrenorii. Din cauza asta am căzut de acord să nu fiu titular la
acel meci. Asta a fost tot”
, a explicat
jucătorul.

UTA Arad a pierdut, sâmbătă, în deplasare, meciul împotriva
formației Petrolul Ploiești, cu scorul de 2-3, partida contând
pentru etapa a XIX-a a Seriei a II-a din Liga a II-a. UTA a condus
cu scorul de 2-0 la pauză.

Sursa: Mediafax

Foto: Cosmin
Manea

Andries Mihai Marius 29 Mar. 2011, 17:25 Seria 2
Pe aceeași temă