Fotbaliștii de la FC Argeș vor
încerca, mâine, să obțină a doua victorie din acest tur de
campionat, după succesul din etapa trecută cu ALRO Slatina, una
dintre echipele cu pretenții din această serie. Alb-violeții vor să
obțină cele trei puncte în deplasarea de la Deva, prin care să-și
consolideze locul din clasament.
Principalul piteștenilor este încrezător în șansele echipei
sale, însă le cere jucătorilor să fie concentrați pe toată durata
partidei: „Va fi un meci foarte greu, pentru că Mureșul
Deva are aceeași echipă ca în turul campionatului. Nu a plecat nici
un jucător și sînt destul de omogeni, întrucît joacă de ceva timp
împreună. Ei vin după o înfrîngere, pentru că etapa trecută au
pierdut, destul de greu, la Arad. Mergem să jucăm și sper să
obținem un rezultat bun. Avem ceva probleme de lot pentru acest
meci. Răuță nu va juca, el fiind suspendat, din cauza cumulului de
cartonașe. Este o pierdere pentru noi, fiindcă voiam să-l marcheze
pe Sătmar, cel mai periculos om al lor. Îl așteptăm și pe Briceag
să revină de la lotul național Under 19, pentru că sîntem
descoperiți pe partea stîngă. S-a deplasat cu echipa națională în
Bosnia, dar nu cred că a fost folosit în ambele meciuri, ci doar în
unul. Sper să revină cu mai mare încredere, iar evoluția lui să fie
mai bună. Este bine că avem jucători care sînt în atenția
selecționerilor de la loturile naționale. Indiferent de nivelul la
care sînt chemați să evolueze, pentru ei trebuie să fie o mîndrie
că pot juca pentru România. Sper să nu fie obosit, ci apt de joc
100%.”
Sursa: curier.ro