Atacantul „marinarilor” a ratat sâmbătă două ocazii mari, la
prima trimițând mingea în bară din apropiere. În prelungiri,
oaspeții puteau da lovitura, însă Zdrâncă a fost la post.
Reluarea Ligii a II-a și adversara „marinarilor”, pe care fanii
gazdelor ar fi vrut-o înfrântă cu orice preț, au adus în tribunele
stadionului „Farul”, sâmbătă, mai mulți spectatori decât de obicei.
Asistența nu a fost răsplătită și cu o victorie, însă, la final,
suporterii au apreciat efortul fariștilor, din care au ieșit și
două ocazii mari, împăcându-se cu gândul că și acest 0-0 e un
rezultat bun.
Meciul a arătat o formație a Viitorului mai omogenă, mai legată,
căreia Farul a încercat să i se opună prin încrâncenarea deja
cunoscută din tur. Cu aceste ingrediente, „marinarii” s-au ținut
tare în prima repriză și au și reușit să ajungă periculos în fața
porții lui Popa. Era minutul 30 când Ștefan Ciobanu a ratat ocazia
partidei: șut în bară, din 2 m!
A fost singura ocazie mai acătării din prima parte. După pauză,
Viitorul a fost mai incisivă și și-a creat trei situații: min. 53 –
cap Pantelie, respinge Zdrâncă; min. 68 – scăpat pe stânga, R. Lupu
a pasat greșit în fața porții, în loc să tragă la poartă; min. 78 –
lovitură liberă Cârstocea, prinde Zdrâncă.
După aceste momente, Farul a fost din nou aproape de gol, însă
același Ciobanu, logodit cu neșansa sâmbătă, a trimis alături cu
capul, tot din poziție ideală, în minutul 78!
De parcă nu ar fi fost de ajuns acest ghinion, în ultimul minut al
prelungirilor „marinarilor” le-a trecut glonțul pe la ureche, când
Sin a prins un șut periculos din afara careului, însă Zdrâncă și
apoi Barbu au salvat remiza.
FC Farul (antrenor, Gică Butoiu): Zdrâncă –
Nițescu, I. Barbu, Vajou, Pașcovici (min. 68, I. Lupu) – Husein
(min. 80, Păduraru), L. Ștefan (cpt.), Stăncioiu, Sascău (min. 86,
Buzea) – Șt. Ciobanu, Borza.
Viitorul (antrenor, Cătălin An-ghel): C. Popa – M.
Rusu, Larie, Ninu, Bică – Cârstocea, Benzar, Cristocea (cpt.) – R.
Lupu, Pantelie (min. 83, Șt. Sandu), Chițu (min. 68, Sin).
Cartonașe galbene: Nițescu (77), Husein (74), Șt. Ciobanu (62) /
Benzar (10), Cristocea (85).
Distincție pentru Ion
Barbu
Veteranul farist Ion Barbu (34 de ani) a primit înainte de meci
distincția pentru titlul de cel mai bun jucător de fotbal din
județul Constanța pe anul 2010. Cel care i-a înmânat diploma a fost
reprezentantul Direcției Județene pentru Sport și Tineret
Constanța, Mihai Orzan.