Țigănașu a debutat cu gol

Anghel Marius-Octavian 04 Feb. 2011, 10:18 Liga 2
Țigănașu** a debutat cu gol

Mijlocașul Adrian Țigănașu, transferat de FC Botoșani pe 100.000
de euro Astrei Ploiești în această iarnă, și-a făcut debutul cu
dreptul pentru gruparea prahoveană. Introdus de tehnicianul Tibor
Selymes în minutul 65 al partidei susținute în turneul de pregătire
din Antalya contra formației Horizont Turnovo în locul lui
Maranhao, Țigănașu a reușit să închidă tabela cu un gol marcat în
minutul 86 al confruntării încheiate cu scorul de 2-0.

„Mă bucur că Adrian și-a făcut debutul cu dreptul și
că are evoluții bune în tricoul Astrei. Asta arată că este un băiat
serios și că a conștientizat șansa mare pe care o are, de a evolua
de la vârsta asta în Liga I”
, a declarat Cornel
Șfaițer, președintele executiv al FC Botoșani.

Acesta nu a exclus ca pe viitor și alți jucători ai grupării locale
să ajungă în curtea celor de la Astra Ploiești.
„Conducătorii Astrei sunt oameni de caracter, de
onoare, iar acest lucru s-a văzut prin felul în care au decurs
tratativele la transferul lui Țigănașu”
, a adăugat
Șfaițer.

Sursa: Monitorul de
Botoșani

Anghel Marius-Octavian 04 Feb. 2011, 10:18 Liga 2
Pe aceeași temă