Mihai Zanfir este, din acest an, oficial noul antrenor principal
al lui Girom Albota. Fosta glorie a lui FC Argeș a ajuns la o
înțelegere cu președintele echipei, Gheorghe Oprican, și, până la
sfârșitul săptămânii, va semna un contract valabil pe un an și
jumătate.
„Am bătut palma cu Mihai Zanfir. El va fi principal,
iar Cornel Iliescu, secund și cu portarii. O să semnăm în
următoarele zile. Obiectivul lui Zanfir este formarea unei echipe
până în vară și apoi, la anul, promovarea în Liga a II-a.
Contractul lui va fi pe un an și jumătate!”, ne-a
spus ieri Oprican.
Deja marți dimineață la Albota a avut loc reunirea lotului,
participând doar jucătorii care au fost la echipă în turul
campionatului. Ieri însă, s-a efectuat și primul antrenament pe
2011, pe terenul sintetic de la stadionul Nicolae Dobrin, acolo
unde au venit și mai mulți jucători noi. „Este un om cu
bun-simț, care vrea să-și arate calitățile de antrenor. Are această
ocazie”, a comentat și Ducele de Albota numirea lui
Zanfir la echipa lui.
Zanfir s-a ocupat de echipă și în partea a doua a turului, dar nu
semnase nici atunci un contract. Participa însă la antrenamente și
chiar a fost la majoritatea meciurilor, dar le-a urmărit din
tribună.
Un
miliard primit pentru baza sportivă
Baza sportivă de la Albota va fi în scurt timp modernizată, pentru
acest lucru Primăria din localitate primind un miliard de lei de
la Guvern. Cu acești bani, primarul comunei vrea să construiască
noile vestiare.
În plus, la Albota se vrea și construirea unui teren sintetic,
chiar în fața actualelor vestiare, în locul primului teren al
echipei. „Am primit 1 miliard de la Guvern pentru
vestiare și mă apuc de ele. Vrem să facem și noi sintetic, dar pe
piatră, nu pe beton, ca să aibă scurgere mai bună. Piatra o aduc
eu, iau specialiști și o compactez, iar după aceea vom vedea cu
gazonul, dacă îl aducem din China, prin sponsorizări, sau cum vom
proceda. Le fac și refacere cu saună sub stadion, iar apoi, la
anul, vreau să pun și o nocturnă, dar nu așa, pe stâlpi foarte
înalți, ci pe din ăștia mai jos, cum există și în
străinătate”, ne-a spus Ion Dumitru.
Cantonament la
Sinaia, în Macedonia sau acasă
Jucătorii lui Girom Albota vor avea parte de o săptămână mai ușoară
în ceea ce privește antrenamentele, adică de așa-zisa perioadă de
acomodare după vacanță. De săptămâna viitoare însă, fotbaliștii vor
începe un program de pregătire riguros, Mihai Zanfir intenționând
să efectueze câte un antrenament zilnic, iar în unele zile chiar și
câte două, dimineața și seara.
Albota se va pregăti pe plan local până la 1 februarie, când
echipa va face și un cantonament. În momentul de față nu se știe
unde se va merge pentru pregătirea centralizată, fiind deja trei
variante. Una ar fi ca aceasta să se facă pe plan local, timp de 10
zile, dar jucătorii să stea la cantonamentul de la stadion și să ia
zilnic masa împreună. O a doua variantă ar fi să se meargă la
munte, la Sinaia. În fine, a treia variantă este un cantonament în
Macedonia, în stațiunea Ohrid, acolo unde a fost și Mioveniul acum
un an. O hotărâre în acest sens urmează să fie luată de conducere
în zilele următoare.
Dispută nouă meciuri
amicale
Girom Albota și-a făcut deja programul de meciuri amicale până la
începere campionatului. Astfel, Mihai Zanfir va disputa cel puțin 9
partide de verificare, datele acestora fiind:
# 22.01, cu ALRO Slatina (echipă de Liga a II-a)
# 26.01, cu Atletic Bradu (Liga a III-a)
# 29.01, cu FC Caracal (Liga a III-a)
# 5.02, cu FC Argeș (Liga a II-a)
# 9.02, cu Chindia Tîrgoviște (Liga a III-a)
# 12.02, cu FC Nicolae Dobrin (Liga a IV-a)
# 16.02, cu Atletic Bradu (Liga a III-a)
# 19.02, cu CS Mioveni (Liga a II-a)
# 23.02, cu CSM Slatina (Liga a III-a).
Au
plecat patru fotbaliști
Patru dintre fotbaliștii care au jucat pentru Girom Albota în turul
campionatului nu mai fac parte din planurile lui Mihai Zanfir și
pentru returul acestui sezon. Este vorba despre jucătorii de câmp
Marius Diță, Mihai Ion, Pârjol și portarul Bogdan Ungureanu. De
altfel, cei patru au fost anunțați încă de marți de noul antrenor
să-și caute echipă, pentru că nu se mai contează pe serviciile lor.
Toți au fost folosiți în mai multe meciuri în tur.
Vor
șapte jucători
Prin plecarea celor patru, lotul Albotei a rămas pe moment format
din doar 17 jucători. În aceste condiții, conducerea clubului și
banca tehnică doresc să aducă la echipă șapte jucători noi. Toți
aceștia se află deja pe o listă întocmită de Mihai Zanfir, iar
cinci dintre ei au și confirmat că vor să joace aici din retur. O
parte dintre nou-veniți au fost deja testați de antrenori, la un
trial la sfîrșitul anului trecut, la finalul campionatului.
Adriano nu mai
vine
Atacantul adus în vară din Brazilia, Adriano, a plecat în această
iarnă de la echipă și nu se va mai întoarce. Vârful a făcut meciuri
destul de bune pentru argeșeni, reușind să marcheze mai multe
goluri în partidele jucate, însă, spre sfârșitul turului, și-a
informat superiorii că nu s-a acomodat cu viața în România și că
vrea să se întoarcă în țara lui. Adriano a plecat după tur în
Brazilia și nu va mai veni la echipă în această primăvară.
Wallace, singurul
străin
Din cei trei brazilieni care erau la un moment dat la echipa din
Albota, Wallace, Lorran și Adriano, a mai rămas acum doar primul.
Wallace are 21 de ani și și-a prelungit contractul pentru următorii
cinci ani. Fundașul central a fost adus în Argeș după ce a jucat în
Ungaria, în Liga a II-a. Acesta și-a terminat contractul în țara
vecină și a fost adus în România, la Rapid. Aici, a fost văzut de
oficialii Albotei antrenându-se la Pro Rapid și, cum giuleștenii nu
îl doreau, a venit la Albota.
Bratu
și Hapaină, la antrenamente
Ieri, la prima ședință de pregătire pe 2011, pe terenul sintetic de
la stadion, Mihai Zanfir i-a avut la pregătire și pe Cristi Bratu
și Liviu Hapaină. Cei doi au jucat anul trecut la CSM Rm. Vâlcea,
Bratu mai evoluând la FC Argeș, CS Mioveni, Farul, Poli Iași, iar
Hapaină, la Mioveni, Sporting Cîmpulung și Internațional. Alți
jucători nou-veniți au fost Barbu, de la Slatina, și Dabu, care
ultima oară a evoluat pentru Unirea Alba Iulia.
Articol scris de Silviu
Mihai