Piț și „Dodo” Digbeu, din nou în echipamentul Bătrânei Doamne

Piț și

Fotbaliștii Bătrânei Doamne au bifat ieri al doilea antrenament
de la reunirea lotului, însă atmosfera nu a mai fost cea din prima
zi. Nu au mai existat glume și jucătorii s-au concentrat pe
executarea programului de antrenament. De fapt, ședința de
pregătire a fost una pur fizică, în care fotbaliștii și-au putut da
seama că antrenorii își doresc să-i pregătească cât mai bine pentru
retur.

Singurul care nu a efectuat antrenamentul la capacitate maximă a
fost Claudiu Pascariu, căpitanul Bătrânei Doamne fiind, după cum se
cunoaște, în proces de recuperare după intervenția chirurgicală
suferită la genunchi.

„Pasca, dacă primești astăzi o rată din contract mâine
te poți antrena alături de noi?”
, a fost una din
puținele glume din timpul antrenamentului de ieri.

Cert este că există o întârziere la salariul de pe luna noiembrie,
iar în cadrul lotului au existat voci care au spus că e posibil ca
plecarea în cantonament să fie amânată, dacă jucătorii nu își vor
primi banii până sâmbătă când e prevăzută urcarea la Moneasa. Dar,
acest aspect nu mai e o noutate la UTA, deoarece la fel s-a
întâmplat și în trecut, când înainte de plecarea în cantonament
erau presiuni justificate din partea fotbaliștilor de a-și încasa
un salariu.

„Plecarea în cantonament e prevăzută pentru sâmbătă după-amiază.
Sper ca până atunci să se rezolve unele probleme mai delicate de la
club. Nu mai trebuie să spun și eu, știe toată lumea, că nu se
poate munci cu fotbaliști nemulțumiți și nici antrenorul nu mai
poate avea autoritate în fața lor”, spune și Roland Nagy,
antrenorul principal al Bătrânei Doamne.

O altă problemă, în afara salariilor fotbaliștilor, e cea a
medicamentației din perioada pregătirii centralizate, încă
nerezolvată de conducerea clubului.

UTA aduce
jucători din Il Calcio

Aducerea lui Adrian Cristea la „U” Cluj i-a fost fatală arădeanului
Adi Piț, transferat pe 5 septembrie de la AS Roma. A evoluat în
numai 8 partide pentru „șepcile roșii”, fără gol în campionat, însă
cu o reușită în Cupa României, 1-0 cu Victoria Brănești. Jucătorul
a fost anunțat că nu se mai contează pe serviciile sale și că își
poate căuta o altă echipă la care să evolueze în retur.

„Am decis să-l punem pe lista de transferuri pe Adrian
Piț. Vom înceta colaborarea cu el”
, a anunțat
antrenorul Ionuț Badea.

Aflat încă sub contract cu „U”, oficialii clujeni l-au recomandat
pe Adrian Piț lui Andone, la Dinamo, însă acesta a declinat oferta.
Tot ca o curiozitate, deși Piț nu și-a reziliat încă angajamentul
cu „șepcile roșii”, numărul 14, cu care Piț a jucat la „U” în
toamnă, i-a fost deja alocat noului venit Elias Bazzi!.

Astfel, Adrian Piț a apărut ieri la antrenamentul Bătrânei Doamne,
însă până la legitimarea acestuia e un drum foarte lung. Cum UTA nu
dispune în prezent de lichidități nu va putea să-i facă o ofertă
fotbalistului care a mai evoluat la gruparea utistă în perioada
2001-2003 (22 meciuri jucate-0 goluri).

Mai mult, aflat sub contract cu „U” Cluj, e greu de crezut că
oficialii „șepcilor roșii” îl vor lăsa să plece gratis, chiar dacă
în toamnă a venit la echipă ca jucător liber de contract.

Varga
așteaptă o ofertă concretă

Norbert Varga se află și el în pregătiri cu UTA, dar nu a primit
până acum o ofertă concretă din partea conducerii. Președintele
Giovani Catanzariti așteaptă să vadă modul în care se pregătește
fotbalistul în cantonament, dacă a depășit toate problemele
medicale, și nivelul la care se va afla în jocurile de
pregătire.

Abia atunci și după o consultare cu antrenorii echipei se va
pune în discuție un eventual angajament al fotbalistului care a mai
îmbrăcat tricoul Bătrânei Doamne în perioadele 2003-2005 (56
prezențe-3 goluri marcate) și 2007-2008 (15 prezențe-2 goluri), sub
formă de împrumut de la Wisla Cracovia.

Leoh
„Dodo” Digbeu a revenit în Arad

Ivorianul a ajuns ieri în Arad, așa cum a promis, și a participat
la primul său antrenament la UTA. „Dodo” Digbeu (20 de ani) a
revenit de fapt la echipe la care a mai evoluat în 2009, sub formă
de împrumut de la CFR Cluj, atunci când a sosit în calea Aurel
Vlaicu împreună cu Paul Batin.

Pentru suporterii Bătrânei Doamne, Digbeu a fost atunci un
fotbalist preferat, fiind apreciat pentru pasele decisive oferite
colegilor de echipă și „artificiilor” tehnice de la mijlocul
terenului.

Totuși, antrenorii de la UTA nu se îmbată cu apă rece și vor să
vadă în ce stadiu se află Digbeu, deoarece mijlocașul ivorian nu a
mai jucat de mai bine de un an la un nivel ridicat.

Mai mult, Nagy și Stupar cunosc foarte bine ultima perioadă a lui
Digbeu la UTA și modul neprofesionist de care a dat dovadă
jucătorul de culoare.

Sunt
așteptați încă doi „stranieri”: Dino Eze și Da
Silva

Antrenorii Bătrânei Doamne îi așteaptă în continuare și pe Dino Eze
și brazilianul Da Silva. Dacă Eze și-a manifestat interesul de a
reveni la Arad, Da Silva nu a mai dat nici un semn de viață din
decembrie de când a intrat în vacanță.

„Îi așteptăm pe cei doi. Dacă
vor ajunge trebuie să ne convingă că merită să îmbrace tricoul
Bătrânei Doamne”
, a spus Roland Nagy. Altfel, dacă va
sosi numai Dino Eze, se va pune problema singurului loc de
fotbalist extracomunitar și va trebui antrenorii să se decidă între
nigerian și ivorianul „Dodo”.

Utiștii
au nevoie și de un portar cu experiență

În prezent, Dan Țapoș are în pregătiri trei portari, dintre care
doi sunt juniori. Smaranda a avut evoluții oscilante în tur, motiv
pentru care la un moment dat și-a pierdut postul de titular, fiind
utilizat italianul Ioime, goalkeeper la care s-a renunțat în
această perioadă.

În afara lui Zmaranda, la UTA se pregătesc acum juniorii Bodea și
Cioară, însă cei doi nu pot fi momentan soluții pentru a fi
titularizați, deși ambii sunt talentați.

„Avem nevoie de încă un portar, dar nu unul de
‘umplutură’, ci unul care să intre direct între
buturi”
, este de părere Dan Țapoș, opinie împărtășită
și de „principalul” Roland Nagy.

articol scris de Daniel
Berar

Pe aceeași temă