Criza financiară se face resimțită
și la gruparea de sub Pietricica. Cei mai valoroși jucători din
lot, Cebotaru si Villadsen sunt pe picior de plecare, clubul pentru
a scăpa de plata unor salarii mari pentru eșalonul secund, fiind
tot mai interesat de tranferul acestora la alte cluburi, mai
potente finaciar.
De altfel, conducătorii Ceahlăului
au lăsat să se înțeleagă că în aceste vremuri de criză, orice
jucător din lot este transferabil dacă pe adresa clubului sosește o
ofertă avantajoasă. Dacă despărțirea de căpitanul Ceahlăului,
intenaționalul moldovean Cebotaru este aproape sigură, nici
portarul danez Villadsen nu are șanse prea mari de a continua în
primăvară la Ceahlăul.
„Thomas Villadsen are
cel mai mare contract la echipă, iar valoarea acestuia depășește
mult nivelul eșalonului secund. Nu înseamnă că nu suntem mulțumiți
de el. Este foarte util echipei, un profesionist în tot ceea ce
face, dar foarte scump pentru vremurile acestea.
Situația s-ar putea schimba dacă Thomas Villadsen ar fi
transferat. Bursa zvonurilor îl anunță ca și plecat, dar la
Ceahlăul nu s-a interesat nimeni de danez. De la noi nu a pornit
nici o discuție. Nu înseamnă însă că nu este posibil ca Villadsen
să plece. Dacă se vorbește despre acest lucru, înseamnă că există
interes pentru el. Dacă avem o ofertă bună, ne despărțim de
oricine”, a declarat Viorel Măstăcăneanu.
Dacă de plecat vor pleca în primul
rând cei cu salarii mari, de venit, cel puțin în probe, vor veni
jucători tineri dornici de afirmare sau liberi de contract.
Primii anunțați la probe sînt patru
străini, care provin din Senegal. „Știu doar că sunt
jucători din toate compartimentele, cu excepția
porții”, a precizat președintele Consiliului de
Administrație al Ceahlăului, Viorel Măstăcăneanu: „Nu
cred că vor rămîne toți, dar măcar unul care să ne folosească am
putea găsi”.
Senegalezii vor ajunge la Piatra
Neamț după reunirea echipei, care are loc luni, 10 ianuarie.
Singurul transfer perfectat în
curtea liderului din seria Est până acum este cel al vârfulului
Marius Ene, disponibilizat în toamnă de Vivi Răchită, jucător ce
s-a pregătit încă din toamnă la Piatra Neamț, acesta având drept de
joc pentru Ceahlăul de la 1 ianuarie 2011.
Articol scris de Dan
Eșanu