Opt jucători pe lista neagră

Opt jucători** pe lista neagră

Președintele-demisionar al clubului ACSMU Poli Iași, Grigore
Sichitiu, care însă a fost mandatat de Comitetul Director să se
ocupe în continuare de gruparea din dealul Copoului, a declarat,
miercuri, că în această iarnă va renunța la opt jucători.

„Chiar dacă mi-am dat demisia din funcția de președinte
executiv al clubului, trebuie să asigur interimatul până va fi
numit un nou președinte. În aceste condiții, am fost mandat de
Comitetul Director să mă ocup de rezilierea contractelor a opt
jucători. Aceștia sunt Clement Pălimaru, Bogdan Panait, Bogdan
Șandru, Cătălin Sârghe, Marian Liuba, Samson Nwabueze, Muscal
Musumbu și Erison Santos Baiano. De asemenea, am fost mandatat să
demarez negocierile pentru achiziționarea unor jucători, peste
valoarea lotului actual. În vizor avem zece
fotbaliști”
, a spus Sichitiu.

Surse din cadrul clubului ieșean au precizat că jucătorii doriți la
ACSMU Poli Iași sunt: portarul Sebastian Huțan (Universitatea
Cluj), fundașul Răzvan Tincu (FC Botoșani), mijlocașii Răzvan
Dâlbea (Unirea Alba Iulia), Noe Acosta Rivera (Universitatea Cluj),
Eduard Stoica (ALRO Slatina), Ionuț Matei (FC Botoșani),
Christopher Quist (ALRO Slatina) și atacanții George Țucudean
(UTA), Bogdan Ghiceanu (FC Botoșani) și Anthony Nwakaeme (Arieșul
Turda).

sursa: Mediafax

Pe aceeași temă