Arbitrii știu și să se distreze

Florin ALBOIU 20 Dec. 2010, 16:21 Arbitri
Arbitrii știu și să** se distreze

Peste 120 de persoane au participat
la petrecerea de sfârșit de an a arbitrilor prahoveni, banchetul,
organizat la Restaurantul „Plaisir” fiind unul care a strâns
laolaltă cavalerii fluierului, oficiali ai AJF și nu numai. O
petrecere reușită, întinsă pe durata a mai bine de 8 ore, în care
lăutarii au făcut un adevărat tur de forță, invitatul fiind un …
fotbalist de la Colceag, „Iulian de la Ploiești”, pe numele săuu
„de scenă”.

Punctul de „maximă audiență” a
petrecerii a fost premierea arbitrilor pentru anul 2010, efectuată
de președintele CJA, Marian Deaconu, alături de vicepreședinții Ion
Mihai, Ccnstantin Miclea și Constantin Safta, de președintele AJF,
Silviu Crângașu și de membrul CCA, Constantin Zotta.

Clasamentele de final de an au avut
la bază notele obținute de arbitri din partea observatorilor, ceea
mai mare luptă sându-se pentru titlul de „arbitrul anului, în Liga
A Prahova”, unde Laurențiu Piciu a câștigat, „la mustață”, duelul
cu Marcel Marin și Cojanu. Și la stagiari a fost „luptă”, Mircea
Rusu întrecându-l la limită pe Doru Petre.

De remarcat, lipsa unuia dintre
premiați, Andrei Antonie, care a promovat și a debutat în eșalonul
secund, acesta primind „felicitările” și trofeul, în lipsă, precum
și faptul că, toți componenții echipei de fotbal a CJA Prahova,
care au participat la turneul de la Brașov, au fost premiați, rând
pe rând, Căunei, Amorăriței, Illieș, Moroiță, Cojanu, Bozieru,
Dumitrache, Oprea, Illieș, Haralambie, Danielenco, Marinică sau
Dincuță fiind aplaudați de colegi.

Dedicație de la
Nuțu

Într-o atmosferă destinsă, plăcută,
întreținută de arbitrii, „cel mai”, dintre cavalerii fluierului a
fost asistentul de divizia C, Robert Nuțu, „șeful de sindicat” al
arbitrilor, care a ținut să dedice două cântece colegilor, pe care
le-a interpretat în fața asistenței. S-a organizat și o tombolă,
s-a dansat și s-a petrecut până la orele „mici” ale nopții, semn că
arbitrii știu și să se distreze.

Mesaj de la
Zotta

Invitatul de onoare al petrecerii
de final de an a arbitrilor prahoveni a fost unul dintre membrii
Comisiei Centrale, Constantin Zotta. Acesta, care este și unul
dintre responsabilii implementării convenției UEFA, pentru
arbitraj, a efectuat premierea și a ținut un scurt discurs,
asigurându-i pe prahoveni că: „au un sprijin”, în persoana sa și
că: „sunteți monitorizați, cu bune, cu rele, CCA-ul
urmărește atent activitatea din teritoriu și, oricare dintre voi,
prin munca, seriozitate, talent, poate face pasul spre marea
performanță, în arbitraj”
. Zotta a urat apoi
„Sărbători fericite” asistenței, urmând, ca la începutul lui 2011,
să revină, în calitate oficială, în Prahova, la cursurile de
instruire ale arbitrilor.

Premiile acordate de Comisia
Județeană Prahova

Laurențiu Piciu
cel mai bun arbitru din lotul Ligii A
Bogdan Banu – cel mai bun asistent al anului
2010
Oprea Ovidiu și Andrei Antonie
pentru promovarea în liga a II-a
Bogdan Banu și Louis Oprescu
pentru promovarea în lotul ligii a III-a
Mircea Rusu – cel mai bun arbitru stagiar
Constantin Pantilimonescu – cel mai bun arbitru
din ligile B și C
Emil Bozieru – premiu pentru retragerea din lotul
divizionar, dar și pentru „ratarea anului”, ca… fotbalist, la Cupa
„Prietenia”
Mihai Amorăriței – golgeter al echipei CJA
Prahova, la Cupa „Prietenia”

Articol scris de Marian
DIMA

Florin ALBOIU 20 Dec. 2010, 16:21 Arbitri
Pe aceeași temă