Marin Barbu spune că valoarea investițiilor în campania de noi
achiziții a iernii, va anunța și locul Ceahlăului, după eventuala
promovare, în următorul sezon al Ligii 1.
„Investim în funcție de locul pe care vrem să terminăm
în primul eșalon, ediția următoare. Dacă ne dorim doar o menținere
în prima ligă, avem nevoie de un anume buget, bani pe care noi îi
avem. Însă dacă țintim loc de cupe europene, ne trebuiesc alți
bani, ceva mai mulți”.
Indiferent dacă va fi să mai continue sau nu pe banca Ceahlăului
până la finalul sezonului în curs ori după succesul promovării în
Liga 1, antrenorul Marin Barbu este convins de un singur lucru.
„Ceahlăul, în următorii ani, nu va
retrograda!”.
„Am fi
vrut zece sau doisprezece puncte avans”
Bucuros pentru postura echipei sale în seria I, dar și supărat
pentru micile scăpări din tur, Marin Barbu așteaptă de la Moș
Crăciun și de la anul care vine, un singur lucru. „Cel
puțin același parcurs al Ceahlăului, în partea secundă de
campionat!”. Artizan al obiectivului pe jumătate
îndeplinit, „Magiun” știe că se putea mult mai mult.
„Am fi vrut zece sau doisprezece puncte avans. Însă
trebuie să ne bucurăm că finalul de an ne găsește pe primul loc din
clasament, postură ce mulțumește orașul”.
Suporterilor Ceahlăului, Marin Barbu le promite nu doar promovarea,
la finalul acestui campionat de „matineu”, ci și unele întăriri în
efectivul său. „Toată lumea așteaptă fotbal de calitate
la Piatra Neamț. La momentul de față, pentru liga secundă, suntem
foarte tari, în lot. Dar pentru participarea în primul eșalon,
suntem obligați să ne întărim”.
Bădescu e convins:
Adevăratele momente de bucurie sunt așteptate la
vară
Fericit acum pentru perioada meritatei vacanțe de iarnă, mijlocașul
Ionuț Bădescu știe că adevăratele momente de bucurie, pentru el și
colegii din vestiar, sunt așteptate la vară. Bădescu stă și el în
fața unei noi încercări a Ceahlăului, de promovare în Liga 1.
Precedenta a fost reușită anul trecut, în mandatul lui Florin
Marin. Ulterior, pentru Ionuț, anul 2010 a fost unul pe jumătate
nefericit. Iar dezamăgirea cea mare a venit odată cu retrogradarea
din vară. „Restul anului, pentru mine, n-a adus o parte
chiar atât de bună, ci doar promițătoare, gândind la parcursul de
până acum în seria ligii secunde”. Bădescu se
aștepta, de la începutul sezonului, la presiunea celor două rivale
ale Ceahlăului, la locurile promovabile din seria I.
„Era normal să se întâmple așa. Mai tot timpul, cele
două formații au fost în plutonul fruntaș din campionatul ligii
secunde. Iar acum, probabil că și-au spus să forțeze mai
mult”.
La returul din primăvară, Bădescu se așteaptă ca nu doar Chiajna și
Săgeata Năvodari să-și ia măsurile de a detrona pe Ceahlăul din
fruntea seriei I.
Sursa: Realitatea
Media