Echipa reprezentativă a județului Hunedoara a ocupat locul
secund în grupa preliminară a Campionatului Național al
Selecționatelor sub 16 ani și s-a calificat în etapa semifinală a
competiției. Hunedorenii au obținut șapte victorii în cele 10
meciuri disputate și au fost devansați doar de selecționata
similară a județului Timiș. Mirel Biriș, președintele Comisiei de
Copii și Juniori din cadrul A.J.F. Hunedoara, spune că rezultatul
este promițător, dar că mai importantă este descoperirea și
promovarea jucătorilor talentați.
„Calificarea în etapa semifinală este un prim pas
spre reușită. Formată peste noapte de antrenorul Ionuț Stelescu,
echipa a reușit să joace un fotbal bun și a obținut rezultate
valoroase. Inițial, în lotul lărgit au fost 37 de jucători, iar
acum, după încheierea acestei etape preliminare, au mai rămas numai
cei mai buni 18 dintre ei. Mulți dintre componenții echipei sunt
foarte talentați și sunt monitorizați de antrenorii federali,
pentru a fi promovați în echipa națională sub 16 ani. De altfel,
dincolo de rezultate, principalul rol al acestei echipe județene
este descoperirea și promovarea de tineri jucători. Cei mai mulți
provin de la cluburile Jiul Petroșani, Universitatea Petroșani, FC
Hunedoara, RealSport Deva și Mureșul Deva, așa că o mare parte a
succesului se datorează acestor cluburi care pun mare preț pe
creșterea juniorilor”, a spus Mirel Biriș.
articol scris de Loredana
Juglea