Aventura germană a lui Vlad Munteanu! Fostul mijlocaș al FC Brașov sau Vâlcea a lăsat fotbalul românesc pentru a munci în Vest: „După prima lună regretam decizia de a pleca”

Marius ANGHEL 29 Sep. 2017, 11:05 Special

Problemele de tot felul cu care se confruntă fotbalul românesc l-au făcut pe Vlad Munteanu (27 de ani), fostul fotbalist al Brașovului, să înceapă o nouă viață în Germania. A jucat în Liga 1 la Corona Brașov, a fost unul dintre cei mai apreciați fotbaliști din lotul „stegarilor” în ultimele două sezoane, dar în vară a decis să renunțe la fotbal și să plece în Germania pentru un job într-o fabrică.

Decizia fotbalistului brașovean a fost una surprinzătoare, mai ales că în vară a avut o ofertă extrem de tentantă din punct de vedere financiar de la gruparea Luceafărul Oradea, unde a fost dorit insistent de antrenorii Cornel Țălnar și Florentin Petre.

„Mă săturasem de problemele financiare de la noi. Am avut probleme cu banii și la Vâlcea și la Brașov, astfel că am decis să încep o nouă etapă în viața mea. Știam că va fi greu, pentru că eu până acum doar fotbal am făcut. Este adevărat că am avut o ofertă foarte bună de la Luceafărul, atât Țălnar cât și Florentin Petre, doi antrenori pe care îi respect foarte mult, au insistat să merg la Oradea, dar eu luasem decizia de a pleca în Germania. După prima lună petrecută în Germania regretam deja decizia de a pleca din fotbalul românesc. Apoi m-am adaptat și cu ajutorul unor prieteni, am început să joc și fotbal la TSB 1847 Ravensburg, o echipă de amatori care evoluează în Liga a 8-a și acum pot spune că totul este bine. Muncesc într-o fabrică și în timpul liber joc fotbal de plăcere”, a spus, pentru Monitorul Expres, Vlad Munteanu, care a venit pentru câteva zile în țară.

Antrenamente în nocturnă

În vară a fost în tratative cu o echipă de Liga 5-a din Germania, dar discuțiile nu s-au concretizat. „Le-a plăcut CV-ul meu, dar antrenorul mi-a explicat că are lotul făcut, astfel că vom putea relua discuțiile în iarnă. Am ajuns la TSB 1847 Ravensburg, este o echipă de amatori, dar care beneficiază de condiții de pregătire senzaționale. Nivelul nu este unul ridicat, aș spune cam de nivelul Ligii a 4-a din România. După primele patru etape suntem pe primul loc, am marcat patru goluri și am dat trei pase de gol. Aici joc atacant sau în spatele vârfului! Ne antrenăm de trei ori pe săptămână în nocturnă. Antrenamente sunt plăcute, se lucrează foarte mult cu mingea în nocturnă. Mă pregătesc și suplimentar, pentru că vreau să mă mențin în formă, iar în iarnă poate voi face pasul mai sus și voi putea juca în Liga a 5-a unde echipele sunt semi-profesioniste. Nu mi-am luat gândul de la fotbalul din România, dacă voi primi o ofertă serioasă mă voi gândi serios”, povestește Vlad Munteanu.

„AS «SR» Brașov va promova”

Aflat acasă, la Făgăraș, Vlad Munteanu spune că nu va rata ocazia să vadă pe viu meciul celor de la AS „SR” Brașov de la Voila.

„Sigur voi fi prezent la meciul de la Voila, vreau să-i văd la lucru pe foștii mei colegi de la FC Brașov, pe Mutu, Horia Popa și Vagner. Sunt sigur că AS «SR» Brașov va promova la pas în Liga a 3-a”, a spus fotbalistul făgărășean.

AS „SR” Brașov, liderul Ligii a 4-a Brașov, va juca sâmbătă, de la ora 11:00, în deplasare cu Olimpic Voila, un meci contând pentru etapa a 7-a.

Vlad Munteanu are 27 de ani, a început fotbalul la Nitramonia Făgăraș, după care a trecut la Gloria Bistrița, Unirea Tărlungeni, Corona Brașov, CSM Râmnicu Vâlcea, iar în ultimele două sezoane a jucat la FC Brașov. Fotbalist polivalent, pentru că a jucat atât fundaș stânga, dar și pe orice poziție la mijlocul terenului, Vlad Munteanu a impresionat la FC Brașov în primul rând pentru determinarea arătată la fiecare joc.

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)
Foto: Dan-Aliosa Ulici

Marius ANGHEL 29 Sep. 2017, 11:05 Special
Pe aceeași temă