Gloria a smuls un punct liderului

Florin ALBOIU 23 Nov. 2010, 10:39 Campionat
Gloria a smuls** un punct liderului

Meciul din Crâng a adus față în
față două echipe cu obiective diferite. Gloria Buzău lupta pentru
supraviețuirea în acest eșalon, în timp ce Ceahlăul ține morțiș ca
din sezonul viitor să joace din nou în prima ligă.

Aflată în fotoliul de lider,
neînvinsă în acest tur și cu un lot valoros, gruparea de sub
Pietricica pornea favorită, însă a plecat acasă doar cu un punct,
tabela indicând la final 1-1.

Pentru gazde această remiză scoasă
cu forcepsul este una extrem de prețioasă, iar pe nemțeni îi face
să simtă suflarea în ceafă a urmăritoarelor. Hotărâți să își
aconteze o victorie pentru consolidarea poziției în clasament,
oaspeții s-au instalat imediat la timona jocului, reușind să își
creeze câteva ocazii clare de gol.

Prima a fost trecuta in contul lui
Cebotaru (‘7), care cu un șut din careu l-a pus la încercare pe
portarul Budur. Puțăin mai târziu, Bădescu (’13), aflat în poziție
ideală a tras peste poartă spre exasperarea lui Magiun.

Ceahlăul și-a continuat sarajele
ofensive, iar la una dintre ele torpila trimisă de Cebotaru (’26) a
ocolit cu puțin vinclul. Același jucător a izbutit totuși să
modifice tabela în repriza secundă dintr-o lovitură liberă.
Fundașul gazdelor, Berceanu a comis un fault la 17 metri de poartă
pentru care a văzut al doilea cartonaș galben și implicit pe cel
roșu, iar Cebotaru (’64) cu o execuție perfectă l-a lăsat spectator
pe portar, deschizând astfel scorul.

Un avantaj pe care nemțenii și-l
puteau dubla, numai că noul intrat pe teren Constantinescu (’74) a
șutat puternic de la 12 metri, dar mingea s-a dus în plasa
laterală. Lucrurile curgeau în favoarea liderului și se părea că
misiunea fusese îndeplinită.

Spectatorii se pregăteau să
părăsească stadionul, dar cineva i-a ținut pe loc. La un atac al
Gloriei Buzău, Ungureanu (’88) a expediat o ghiulea de la 25 de
metri și prinzându-l pe picior greșit pe portar a marcat golul
egalizator.

Finalul a devenit astfel unul
dramatic, iar în minutele de prelungiri portarul echipei buzoiene a
reușit să respingă șutul din apropiere al lui Bălțoi și astfel
gazdele obțin un punct nesperat în fața principalei favorite la
promovare.

Gloria Buzău – Ceahlăul
1-1(0-0)

Au marcat: Ungureanu (min.88) / Cebotaru
(min.64)

Gloria Buzău:
Budur – C. Pușcă, Marin, Berceanu, Otvos, M. Pușca, Smedescu
(min.63 Ursu), D. Prodan (min.63 Ungureanu), Stroe, Zuluf (min.72
Filip), Vasilescu.
Antrenor: Mihai Ciobanu

Ceahlaul:
Villadesn – Dumitraș, Forminte, Vițelaru, Barna, Bădescu (min.65
Constantinescu), Ceobotaru, Achim (min.57 Șofronie), Onciu,
Vădrariu, Gafița (min.46 Bălțoi).
Antrenor: Marian Barbu

Articol scris de Adi
Soare

Florin ALBOIU 23 Nov. 2010, 10:39 Campionat
Pe aceeași temă