După ce au reușit să obțină prima
victorie în mandatul antrenorului Marius Stoica, impunându-se cu
1-0 în fața celor de la FC Caracal, fotbaliștii grupării din Vișina
Nouă primesc în week-end vizita ultimei clasate în ierarhia seriei.
Deși Triumf Bârca pare cel mai accesibil adversar din actuala
stagiune, oficialul Sportului, Adrian Rafailă, spune că disputa cu
doljenii nu este dinainte câștigată.
„Nu trebuie să luăm la
preț de mișto meciul cu Bârca. I-am luat în râs pe cei de la Turnu
Măgurele și ne-au bătut. Ne-am fript o dată, nu vom face aceeași
greșeală și a doua oară. Luăm foarte serios meciul ăsta, e
important pentru noi și tratăm cu respect adversarul. Vrem să
câștigăm jocul, ca să nu regretăm în retur că, dacă vom avea
posibilitatea să ne clasăm pe un loc fruntaș, nu vom putea pentru
că n-am obținut punctele cu Bârca. În această perioadă lucrăm la
reconstrucția echipei, la moralul jucătorilor, iar lucrurile au
început să prindă”, a declarat Rafailă.
Băia și Purcea, dați
afară
Conducerea formației din Vișina
Nouă a renunțat la serviciile a doi componenți ai lotului aflat sub
comanda lui Stoica. Portarului Purcea și atacantului Băia le-au
fost reziliate contractele din motive disciplinare.
„I-am dat afară pe Băia
și Purcea. Le-am reziliat contractele disciplinar. Avem câțiva
jucători accidentați de mai multe etape, iar acum mai sunt 18 în
lot. În iarnă va trebui să ne completăm lotul până la 22-23 de
fotbaliști”, a precizat Adrian Rafailă.
Sursa: gazetanoua.ro