Îngropați de șeful de post!

Îngropați** de șeful de post!

Echipa localității cu cei mai buni
mititei din județul Galați a fost învinsă de tocmai polițistul
satului: a părăsit stadionul înainte de final și, conform
regulamentului, formația organizatoare pierde cu 0-3 la „masa
verde”. Culmea este că în momentul constatării dispariției omului
cu caschetă, scorul era de 3-0 pentru gazde!

Unde e
organu’?

Cascadorii Râsului? Mai degrabă, tragi-comedie. Asta s-a întâmplat
la un meci din județul Galați, Unirea Hanu Conachi ratând o șansă
uriașă de a se rupe de subsolul clasamentului într-un meci cu o
candidată la promovare. Formația din satul renumit prin cei mai
buni mititei din județ conducea cu 3-0 în jocul cu Foresta
Șendreni, rezultat nesperat la ce diferență de valoare este între
cele două grupări, și nimeni nu se mai gândea că soarta se poate
întoarce.

Poate numai oaspeții care, dacă tot
nu mai găseau mingea pe teren, și-au mutat atenția pe marginea
terenului. Din peisaj lipsea polițistul, cel care este obligat să
asigure paza și ordinea, și în locul unui penalti cu care să revină
în meci, „pădurarii” din Șendreni i-au atras atenția arbitrului că
sunt probleme organizatorice.

Arbitrul a așteptat
zece minute

Vasile Panaite, șeful de post al comunei Fundeni din care face
parte și localitatea Hanu Conachi, era departe (avea să se scuze
ulterior că avea treabă în altă parte) spre disperarea Unirii.
Centralul n-a așteptat numai trei minute, ci chiar zece, pentru
revenirea posesorului de caschetă la teren, apoi a fluierat
întreruperea duelului.

Era minutul 76 și deja se intuia că
partida va fi pierdută la „masa verde” cu scorul de până atunci în
oglindă. „Îmi pare rău de Hanu Conachi, dar acesta este
regulamentul. Polițistul trebuia să rămână la meci”
,
a comentat Liviu Ciubotariu, vicepreședintele Asociației Județene
de Fotbal Galați.

Etapa a IX-a
Muncitorul Ghidigeni – Sporting Liești 9-1
Voința Șivița – CSȘ Tecuci 0-0
Bujorii Tg. Bujor – Fulgerul Smulți 4-0
Unirea Hanu Conachi – Foresta Șendreni 0-3 („masa
verde”)
Gloria Ivești – Avântul Vânători 4-1
Frontiera Galați – Victoria Independența 7-0
Metalul Toflea – Unirea Braniștea 4-1

CLASAMENT
1. METALUL TOFLEA 9 9 0 0 27- 5 27
2. Foresta Șendreni 9 7 0 2 22-15 21
3. Frontiera Galați 9 6 1 2 28-12 19
4. Avântul Vânători 9 6 1 2 19-12 19
5. Gloria Ivești 9 5 1 3 23-18 16
6. Fulgerul Smulți 9 5 0 4 25-16 15
7. CSȘ Tecuci 9 4 2 3 24-13 14
8. Bujorii Tg. Bujor 9 4 2 3 21-16 14
9. Muncitorul Ghidigeni 9 4 1 4 24-17 13
10. Unirea Braniștea 9 3 1 5 15-27 10
11. Voința Șivița 9 1 3 5 6-21 6
12. Sporting Liești 9 2 0 7 10-30 6
13. Unirea Hanu Conachi 9 1 0 8 6-18 3
14. Victoria Independența 9 0 0 9 5-35 0

Etapa următoare (a
X-a)

Sporting Liești – Unirea Braniștea
Victoria Independența – Metalul Toflea
Avântul Vânători – Frontiera Galați
Foresta Șendreni – Gloria Ivești
Fulgerul Smulți – Unirea Hanu Conachi
CSȘ Tecuci – Bujorii Tg. Bujor
Muncitorul Ghidigeni – Voința Șivița

Articol scris de Dănuț
Lungu

Pe aceeași temă