Între meciul cu Ceahlăul II Piatra Neamț, pierdut vineri, în
deplasare, cu scorul de 0-1, și următorul joc de campionat,
sucevenii de la Rapid vor lua o pauză de trei săptămâni. Și asta
deoarece grupările pe care „ceferiștii” trebuiau să le înfrunte în
etapele a XI-a și a XII-a, Willy Bacău și Cetatea Suceava, nu s-au
mai aliniat la startul sezonului din cauza problemelor financiare.
Astfel, următorul meci oficial al alb-vișiniilor va avea loc abia
pe 19 noiembrie, pe Areni, în compania formației Cetatea Târgu
Neamț. În afară de acest joc, până la finalul sezonului de toamnă
rapidiștii mai au programate încă două partide, cu FCM Onești în
deplasare și cu CS Panciu pe teren propriu, meci care se va disputa
pe stadionul Areni, în data de 3 decembrie.
„Ceferiștii” își
întrețin tonusul în amicale
Chiar dacă până la următorul meci oficial a mai rămas destulă
vreme, antrenorul Ion Buzoianu a decis să nu le dea zile libere
elevilor săi. „Rezultatele din ultima vreme nu au fost
pe măsura așteptărilor, așa că ne vom antrena în ritm susținut
pentru a putea îndepărta carențele din jocul nostru. În afara
ședințelor de pregătire propriu zise, avem în plan să disputăm și
trei jocuri școală în intervalul de timp rămas până la următorul
meci de campionat, programat în data de 19 noiembrie. Poimâine vom
juca un meci de pregătire în familie, pe stadionul Areni, prilej cu
care voi testa și o serie de 7-8 tineri de perspectivă, care s-au
remarcat în confruntările din campionatul județean, dar avem în
vedere și jucători care activează în campionatul republican al
juniorilor”, a declarat tehnicianul Rapidului.
La începutul săptămânii viitoare, cel mai probabil luni,
„ceferiștii” vor disputa un meci test în compania unei grupări de
liga a IV-a, urmând ca joi, să fie programat un nou meci școală pe
stadionul Areni.
Buzoianu:
„Doar cine se înhamă la efort va rămâne la
echipă”
Nemulțumit de modul în care s-a prezentat în competiție Rapidul în
actuala ediție de campionat, Ion Buzoianu le transmite jucătorilor
că vrea să dea jos milităria jos din pod. „La iarnă
intenționez să fac o pregătire dură, ca pentru cosmonauți. În
fotbalul de azi, aspectul fizic reprezintă factorul primordial în
pregătirea unei echipe, așa că doar cine se va înhăma la efort va
rezista la Rapid. Cine nu înțelege acest lucru și nu face față va
trebui să ridice mâna, pentru că nu are rost să ne mai păcălim în
continuare unii pe alții”, a precizat antrenorul
Rapidului.
Tocmai din acest motiv, pentru că nu se implică suficient din
punct de vedere fizic, Ion Buzoianu l-a sărit deja din schemă pe
unul din fotbaliștii reprezentativi ai Rapidului, Marius Romaniuc.
Coordonatorul de joc al sucevenilor nu a fost deloc fericit de
decizia antrenorului de a-l scoate din primul unsprezece și nu s-a
mai prezentat la antrenamentele echipei.
Articol scris de de Gabriel
TODERAȘCU