După rezultatele catastrofale din
primele opt etape ale acestui tur de campionat, FC Argeș a ajuns
lanterna roșie a clasamentului și se îndreaptă cu pași repezi spre
retrogradarea în Liga a III-a. Prin această situație clubul a mai
trecut în 1992, când a retrogradat în divizia B. Nelu Ceaușu,
fostul mijlocaș al alb-violeților, a prins această perioadă neagră
a clubului din postura de jucător, fiind singurul care mai rămăsese
la echipă după retrogradare.
Fostul jucător al piteștenilor
consideră că atât conducerea clubului, cât și antrenorii și
jucătorii sunt vinovați pentru acest dezastru care este acum la
club și că singura soluție de redresare ar fi implicarea
autorităților locale. Ceaușu consideră că aceia care sunt
răspunzători de rezultatele echipei ar trebui să-și dea demisia,
dacă nu vor reuși să redreseze situația din clasament.
„Conduc oameni care
nu-și asumă responsabilitatea!”
Cum era situația din
1992, după ce echipa a retrogradat?
Era mult mai greu decât acum. Nu aveam nici bani, nici condiții de
pregătire. Eram singurul jucător care mai rămăsese la echipă.
Clubul mai avea un hârb de autocar și o Dacie veche. Până la
venirea lângă echipă a domnului Stroe și a primarului Pendiuc s-a
stabilit un proiect pe doi ani pentru promovare, care a fost dus la
îndeplinire. Prin această situație am trecut și ca antrenor la
Internațional, în perioada 2004 – 2005, când mi-am luat
responsabilitatea de a salva echipa de la retrogradare și am
reușit. Atunci am avut o colaborare bună cu finanțatorul Benone
Lazăr și am reușit să rămânem în divizia B, în urma unui meci de
infarct la Slatina.
Care crezi că sunt
cauzele declinului FC Argeș?
Cauza principală este că Penescu s-a înconjurat numai de oameni
care știu să perie, dar nu-și asumă nici un fel de
responsabilitate. În funcțiile de conducere ale acestui club
trebuiau cooptați foști fotbaliști care au credibilitate și care au
făcut ceva pentru acest club cât timp au jucat. Cred că oameni ca
Jean Barbu, Vasile Popa, Jean Vlădoiu, dar și alții puteau ajuta
echipa și nu se ajungea în această situație. FC Argeș este emblema
județului, nu o societate de la care doar îți iei salariu fară să
ai o răspundere. Fiecare trebuie să-și asume răspunderea pentru
ceea ce face. Calitatea muncii tale se vede în rezultatele echipei.
Nu poți să faci performanță dacă nu ai un proiect bine pus la
punct. Ca fost jucător al acestui club îmi pare foarte rău de
situația în care se află acum echipa.
„Autoritățile locale
mai pot salva clubul”
Crezi că se puteau
obține rezultate cu actualul lot?
Din punctul meu de vedere, există un fond de jucători și un cadru
propice pentru alte rezultate față de cele de pînă acum. Sunt
fotbaliști tineri, dar care vor să se afirme. Sunt sigur că pentru
ei nu primează doar interesul financiar. Înlăturarea lui Mihai
Ianovschi de la club mi se pare o mare greșeală. Din punct de
vedere fotbalistic, nu ai ce să-i reproșezi. Fotbalul nu trebuie
amestecat cu alte probleme personale.
Antrenorii au vreo vină
pentru situația în care se află acum echipa?
Când nu sunt rezultate, toată lumea are o vină, deci și antrenorii.
Nu analizează corect situația echipei și găsesc numai scuze de
genul că jucătorii sunt tineri și nu au experiență. Când au
acceptat posturile, știau clar situația de la club și lotul cu care
vor lucra. Nu poți să arunci la nesfârșit vina pe jucători când nu
ai rezultate. Dacă nu sunt în stare să redreseze echipa, Eftimie și
Prisăceanu ar trebui să plece. Președintele Cătălin Barbu își
depășește atribuțiile, dând indicații printre gard antrenorului
secund la meciul de la Slatina.
Care crezi că este
soluția salvatoare a clubului?
Echipa poate fi salvată numai cu ajutorul autorităților locale. Am
încredere că primarul Tudor Pendiuc, împreună cu alți oameni de
afaceri și de fotbal, va găsi o soluție pentru a repune clubul pe
picioare. Acești tineri care sunt acum la echipă au posibilitatea
și potențialul să redreseze corabia.
Articol scris de Marius
Duinea