Înfrângerea neașteptată suferită pe
terenul „lanternei” CSM Rm. Vâlcea, scor 1-3, l-a pus pe gânduri pe
antrenorul formației ieșene CSMU Politehnica, Ionuț Popa.
Tehnicianul consideră că obiectivul stabilit de către conducerea
clubului, promovarea în prima ligă, este prea îndrăzneț în raport
cu jucătorii din lot și opinează că gruparea ieșeană se poate
exprima la un nivel bun după câteva luni.
„Din păcate, deși am
dominat meciul de la Vâlcea, am pierdut din nou pe terenul unei
echipe slabe. Am pierdut puncte importante, iar obiectivul este tot
mai greu de realizat. Cred că promovarea în Liga I a fost și este
un obiectiv prea îndrăzneț pentru CSMU Poli Iași, o echipă născută
peste noapte, cu mulți jucători nepregătiți, care nu au mai jucat
în ultima perioadă. În mod normal, ieșenii ar trebui să fie
mulțumiți că au echipă în Divizia B, datorită acestei fuziuni.
Această echipă se formează greu, iar parcursul a fost slab până
acum, unul care nu ne dă speranțe. O echipă formată rapid, în
pripă, poate da rezultate cam după cinci-șase luni. Oricum, noi
luptăm în continuare pentru a termina pe un loc
promovabil”, a declarat Ionuț Popa.
Tehnicianul a adăugat că are în lot
puțini jucători pe care se poate baza. „În primele 7
etape am folosit 28 de jucători, aproape în fiecare meci au apărut
nume noi, tocmai din dorința de a aduce un plus în echipă. Degeaba.
Din lotul actual, nu mă pot baza decât pe câțiva jucători. Când am
venit la Iași am sperat că vor rămâne 5-6 fotbaliști din nucleul
vechi, dar nu s-a întâmplat așa. Uitați-vă că sunt jucători care nu
au mai evoluat în ultimele luni sau chiar ani. Frații Neagoe nu au
jucat în ultimii doi ani, Claudiu Ionescu a stat și el mult timp,
Tincu nu a jucat, portarul Anghelache vine de la Breaza, care a
retrogradat, iar Cornea tot de la o echipă retrogradată. E greu să
promovezi în aceste condiții”, a punctat
tehnicianul.
„Dacă nu batem
Petrolul, șansele scad dramatic”
Popa consideră că Poli poate reveni în cursa pentru promovare dacă
bate Petrolul, vineri, în Copou. „Urmează meciul cu
Petrolul, pe care trebuie să-l câștigăm. Dacă nu batem, șansele se
diminuează considerabil. Eu zic că putem lua trei puncte, dacă
jucătorii se mobilizează exemplar, dacă avem noroc și beneficiem de
un arbitraj corect”, a afirmat Popa.
Conspirație împotriva
Iașiului?
„Profesorul” de pe banca Politehnicii nu exclude varianta unei
conspirații împotriva Iașiului în seria a doua. „Am
auzit și eu că ar fi posibil ca în seria a II-a să fie o
conspirație împotriva singurei echipe din Moldova, dar nu știu ce
să zic. Totul este posibil. Eu îmi văd de fotbal, de pregătirea
echipei, dar e posibil să existe și un astfel de „curent” împotriva
Iașiului, singura echipă moldoveană în seria a
doua.”
Articol scris de Narcis
Pohoață