În urma rezultatelor bune obținute
de Minerul Lupeni în Cupa României, antrenorul principal Ionel
Augustin spune că îi este foarte greu să facă lotul pentru
deplasarea, de sâmbătă, de la Turda.
„Sunt într-o situație
foarte dificilă, dar mă bucur că am de unde alege și că rezervele
se ridică la nivelul titularilor. Evoluția unor jucători în Cupa
României m-a mulțumit și acum îmi va fi greu să fac un lor de 18
pentru jocul cu Arieșul Turda. Sincer vreau să fiu cât mai obiectiv
pentru că toți jucătorii muncesc în aceiași măsură”,
a declarat Augustin.
Minerul Lupeni s-a calificat în
„16-imile” Cupei României acolo unde va da piept cu o formație de
Liga I, tehnicianul lupenean dorindu-și ca adversar fosta sa echipă
Dinamo București.
„Să nu-i dăm în cap
lui Răzvan”
Antrenorul echipei Minerul Lupeni, Ionel Augustin, este la curent
cu tot ceea ce ține de echipa Națională. Fost la rândul său jucător
de mare performanță, Augustin sare în apărarea lui Răzvan Lucescu
și este de părere că acesta trebuie lăsat să lucreze în liniște și
să-și facă datoria.
„România abia a jucat
două meciuri oficiale din campania de calificare la Europene. Nu
trebuie să-i dăm în cap lui Răzvan Lucescu. Trebuie să-l lăsăm
să-și facă datoria. Obiectivul nu este ratat”, spune
fostul dinamovist.
Acesta mai crede că Adrian Mutu
este un jucător la care Naționala nu poate renunța.
„Avem nevoie de Mutu ca de aer. Este în interesul
Naționalei ca Mutu să revină. Trebuie să fim diplomați să nu-l
respingem. Este un jucător de valoare care poate face legea pe
teren”, a încheiat Augustin.
Articol scris de Loredana
Juglea