ACS Berceni a pornit în noul sezon cu gânduri de promovare în
Liga a II-a și de a aduce o echipă de prim-eșalon pe arena din
comuna ilfoveană. Dacă prima parte a problemei se poate rezolva în
timp, cu a doua nu se mai poate face nimic. Și asta pentru că,
marți după amiază, elevii lui Marin Dragnea au fost învinși cu 3-1
de noul satelit al Astrei, Astra 2 Giurgiu, într-un meci contând
pentru runda a cincea a Cupei României.
Duelul dintre cei doi foști tehnicieni trecuți prin Ștefan cel
Mare a fost tranșat de diferența de valoare dintre atacanții celor
două echipe. Gazdele au riscat lângă Borfor Carr cu Müller, autorul
golului victorios din meciul de campionat cu Tunari, în locul lui
Nica, marea dezamăgire din acest start sezon. De partea cealaltă,
Emil Ursu a beneficiat de serviciile noii vedete braziliene Tiago
Adan, care a reușit în etapa trecută o dublă împotriva echipei lui
Hagi, chiar la debutul său sub stindardul satelitului de la
Giurgiu.
Treziți din reverie de Cataramă
Berceniul a început meciul mult mai bine, ratând câteva șanse
bune de a deschide scorul pe tabelă, dar Fâșie și Iliescu în două
rânduri. Sub privirile lui Dan Bitmann, care a luat loc în tribuna
arenei din Berceni lângă Marian Ghenu, primarul comunei – ilfovenii
sunt readuși cu picioarele pe pământ de o găselniță a lui Odoroabă,
care pasează scurt cu călcâiul în careul advers până la Cataramă.
Acesta alege cea mai proastă soluție din ce avea la îndemână și
trage tare în transversală.
Berceniul nu știe să profite de evoluția modestă a lui Oprsal
ajuns să apere culorile fostei Dunărea Giurgiu și Odoroabă este la
un pas de gol la o centrare a lui Cataramă, mingea deviată cu capul
de fundașul giurgiuvenilor trecând milimetric pe lângă poata lui G.
Popa. Gazdele par să nu se regăsească, Spătaru având o evoluție
modestă față de alte meciuri. Așa că atacurile echipei lui Dragnea
nu mai au orizont, doar o simplă întâmplare punându-l pe Iliescu în
situație de gol.
Semnal de alarmă ignorat => start de repriză de
coșmar
Ultima fază importantă a reprizei a adus un avertisment serios
în ceea ce privește pericolul prezentat de Tiago Adan. Brazilianul,
destul de „tăcut” până atunci, ia o minge pe cont propriu de la
centrul terenului și își înșiră adversarii până aproape de careul
mare, unde este oprit destul de nesportiv de Toma, cu un o mână
înfiptă în piept. Pauza nu a fost un sfetnic bun pentru elevii lui
Marin Dragnea, care s-au trezit că după doar nici trei minute din a
doua repriză, tabela arăta 0-2
Două faze simple ca de manual, în care apărarea gazdelor a
dormit în picioare, au însemnat tot atâtea goluri pentru Astra II.
Parcă pentru a nu face discriminare în rândul fudașilor adverși,
elevii lui Ursu au marcat din faze pornite de pe ambele benzi,
Cataramă de pe stânga și Tiago Adan de pe dreapta
(vezi imaginea)
Schimbare inspirată, dar și o ratare
decisivă
Presat de scor, Dragnea schimbă din mers cu Nica și Mocanu în
teren în locul lui Müller și Frangu. Și mutarea dă roade frumoase
la un corner bătut repede pentru un Mocanu aflat singur-singurel în
careul „astralilor”. Cap în forță, 1-2 și Berceniul spera la
egalare. Din păcate, Iliescu a ratat incredibil, reușind să trimită
peste cu un șut din interiorul careului mingea pe care scria 2-2.
La acest scor, Berceniul ar fi putut visa cu ochii deșchiși la
prelungiri sau chiar și la o victorie neașteptată.
În schimb, nu același lucru s-a întâmplat la poarta cealaltă,
acolo unde brazilianul din avanpostul giurgiuvenilor l-a
ridiculizat pe Sandu, a intrat în careu și i-a pus mingea pe tavă
lui William, celălalt brazilian trimis de la Astra. Mijlocașul de
19 ani îndeplinește o formalitate și Berceniul mai are de așteptat
un an pentru a încerca să aducă o echipă de Liga I pe arena din
Ilfov.
În schimb, viața la Giurgiu pare să se fi schimbat în bine după
venirea lui Tiago Adan, care are în dreptul lui 3 goluri și o pasă
de gol după doar două meciuri oficiale și se anunță a fi
jucătorul-revelație al seriei I din Liga a II-a.
CASETA
MECIULUI
ACS BERCENI – ASTRA II GIURGIU 1-3 Mocanu (62)
/ Cataramă (46), Tiago Adan (48), William (88)
BERCENI:Mihalcea – Cr. Stan, Fâșie, C. Sandu, A. Toma – Spătaru,
Ghinea, Frangu, Iliescu – Müller, Carr. Au mai
jucat: Mocanu, Nica, Zaharia. Antrenor:
Marin Dragnea
ASTRA II: G. Popa – Ct. Gheorghe, Șanțmare,
Oprsal, Odoroabă – Cojenel, Ochia, Ben Teekloh, Cataramă – Tiago
Adan, Tigoianu. Au mai jucat: Senin, Bănaru,
William. Antrenor: Emil Ursu
articol scris de Mihai
ANDRIEȘ
foto de Florin
ALBOIU