Victorie la scor în primul amical din Serbia

06 Aug. 2010, 17:17 Pregătiri, amicale
Victorie la scor** în primul amical din Serbia

FC Snagov a disputat primul meci amical în cantonamentul din
Serbia. Ilfovenii au întâlnit echipa din liga secundă a sârbilor,
Mladi Radnik, formație pe care au învins-o la scor, 5-1.

Snagovul a evoluat în prima repriză în formula: D. Balauru – M.
Dumitru, Zeciu, Ad. Popa, M. Ionuț – Al. Radu – Balauru, Iliescu,
Iancu – Cristea, V. Dinu. În cea de-a doua repriză au mai intrat:
Hanca, Ir. Voicu, Tomozei, Șuleap, Petrea, Bereșoae și
Nistor.

Golurile alb-roșilor au fost marcate de Dinu (2), Nistor, Bereșoae
și Zeciu.

Mâine, FC Snagov va juca un nou meci amical împotriva unei alte
echipe din Liga a II-a sârbească, urmând ca marți să dispute
ultimul meci din cantonament, cu o echipă din Liga a 3-a, tot din
Serbia. La întoarcerea în țară, echipa pregătită de Laurențiu Tudor
se va deplasa la Brașov pentru a susține un nou test, cu
nou-înființata SCM Brașov.

În urma victorie la scor cu Mladi Radnik, antrenorul Snagovului,
Laurențiu Tudor, a declarat: „De rezultat sunt
mulțumit, însă mai avem unele probleme pe care le vor rezolva în
următoarele meciuri.”

În Serbia, fotbaliștii echipei ilfovene susțin două antrenamente pe
zi, primul, fizic, de la ora 9:30, iar cel de-al doilea
tehnico-tactic, de la ora 18:30.

Articol scris de Marius
ANGHEL

06 Aug. 2010, 17:17 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă