Petrolul II ar putea juca în Liga a III-a!

07 Jul. 2010, 18:20 Stiri
Petrolul II ar putea juca** în Liga a III-a!

Prahovenii ar putea profita de noua
decizie a federație pentru a achiziționa un loc în Liga a III-a
pentru formația secundă aflată în eșalonul al patrulea.

Cum obiectivele „Lupilor galbeni”
sunt îndrăznețe în noul sezon, dorindu-se cât mai rapid o promovare
pe prima scenă, nevoia unei echipe satelit într-un eșalon mai bun
pare o soluție la Petrolul. Tinerii care nu vor intra momentan în
atenția lui Vivi Răchită, urmând să fie redirecționați către
satelit.

Vali Negoiță,
antrenor și șef la scouting

Noul antrenor al echipei secunde
indiferent de eșalonul în care va evolua Petrolul II va fi Valentin
Negoiță. Fostul jucător ploieștean de la începutul anilor ’90 a
fost numit și șeful departamentului de scouting al clubului. Toamna
trecută „Negoro” a pregătit ca antrenor principal pe Petrolului
Teleajen (Liga a III-a) și apoi pe Fortunei Covaci în Liga a II-a
în ultimele șapte etape ale turului de campionat.

„Ambițiile sunt mari la
Petrolul, de aceea e nevoie de o echipă secundă bună. Lucrurile nu
erau chiar în regulă cu această formație, dar acum vrem neapărat
promovarea în Liga a III-a cu Petrolul II”
, a spus
Negoiță pentru www.liga2.ro.

Articol scris de Cornel
BIHOLARI

07 Jul. 2010, 18:20 Stiri
Pe aceeași temă