„Principalul” formației de la „Depou”, Ionel Tersinio Gane, a
vorbit ieri, pentru Gazeta de
Sud, despre planurile pe care le are cu Gaz Metan CFR
Craiova, dar și despre echipa fanion a Olteniei. „Jerry” a afirmat
că Științei îi lipsesc liniștea și stabilitatea pentru a face din
nou performanță, punctând totodată că locul Universității este pe
stadionul „Ion Oblemenco”.
– Cum a fost primul sezon ca antrenor
principal?
– A fost bun, cu multe reușite, dar și cu câteva momente mai
puțin bune. Important este că am reușit să trecem cu bine peste
probleme și să avem o comportare foarte bună, peste așteptările
multora. Locul șapte este foarte bun pentru noi, ținând cont că a
fost primul contact cu Liga a II-a, iar noi am avut un lot, în mare
parte, format cu jucători de „C”. Am avut și seria aceea de zece
meciuri fără înfrângere. Unele dintre ele le puteam câștiga. Au mai
fost și câteva partide în care arbitrajul nu a fost tocmai bun,
dar, una peste alta, eu zic că am făcut treabă bună.
– S-a văzut că ai reușit să-ți apropii foarte mult
jucătorii. Cât de mult a însemnat unitatea grupului?
– Da, este unul dintre factorii importanți în cadrul acestei
echipe. Practic suntem o mare familie, începând de la jucători și
terminând cu oficialii clubului. Asta am vrut de la început, să
creez un grup puternic, pentru că echipa este cea care câștigă un
meci, chiar dacă mai sunt cazuri în care unii jucători fac
diferența. Băieții au înțeles ce le cer, au muncit și iată că
rezultatele au apărut.
– Au fost transferați doi jucători, vor veni întăriri și
din Liga I?
– Au venit Silvian Ciucă și Laurențiu Boroiban, iar astăzi (ieri
– n.r.) a semnat și Eduard Stoica, de la FC Drobeta, un jucător pe
care mi l-am dorit foarte mult. Mai sunt discuții și cu alți
jucători, să vedem… Nu, din Liga I nu vom transfera, pentru că am
deja un nucleu de 23 de jucători și eu cred că este destul de mare
concurența.
– Ce v-ați propus pentru viitorul an
competițional?
– Anul trecut ne-am îndeplinit obiectivul, iar acum trebuie să
ne dorim mai mult. Așa este normal. Conducerea a făcut o treabă
excelentă, ne-a creat condiții foarte bune, cantonamente, o masă
bună etc., iar nouă nu ne-a rămas decât să muncim și să obținem în
fiecare confruntare maximum posibil. Ne-am propus o clasare în
primele locuri, iar anul viitor vom încerca saltul în Liga I.
„Orice ajutor este
binevenit!”
– Care este bugetul pentru sezonul acesta?
– Același ca anul trecut. Nu ducem lipsă de nimic și spun că
nu-i ușor ce au făcut domnii Vasile Cârstea și Gheorghe Frățică. Ar
fi nemaipomenit dacă ar mai veni cineva lângă noi, mă refer la
primărie, consiliul local, firmele puternice din Craiova. Poate
anul acesta nu am fost băgați în seamă, nu știa lumea ce se
întâmplă cu echipa, dar garantez că la noi e o treabă foarte
serioasă. Au fost discuții, s-au făcut promisiuni, dar eu mi-aș
dori să văd și fapte. Până la urmă, noi reprezentăm orașul Craiova
pe unde ne ducem… Orice ajutor este binevenit!
– O eventuală mutare pe „Ion Oblemenco” ar ajuta-o pe
Gaz Metan CFR?
– Cu siguranță. Nu multă lume știe să ajungă la noi acolo, la
„Depou”, iar distanța nu este la îndemâna oricui. La proiectul pe
care îl avem, ne-ar ajuta enorm. Sunt convins că ar veni mai mulți
suporteri la meci și cred că și sponsori. Poate nu de la început,
dar pe parcurs sigur, pentru că publicul craiovean vrea să vadă
fotbal de calitate și rezultate, iar noi le vom putea oferi aceste
lucruri. Am înțeles că Adrian Mititelu a decis ca Universitatea să
rămână la Severin, atunci nu văd de ce n-am juca noi pe stadionul
„Ion Oblemenco”?!
– Adrian Mititelu a afirmat că orașul Craiova merită cel
mult o echipă precum Gaz Metan CFR, cum comentezi?
– Consider că Adrian a spus-o pentru că este supărat și nu aș
vrea să intru în polemici cu nimeni. Noi avem o relație foarte
bună, am împrumutat jucători de la Universitatea, deci există o
colaborare între noi. Ar fi bine ca orașul Craiova să aibă o echipă
în Liga I și una în Liga a II-a, dacă nu cumva ambele pe prima
scenă. Mi-aș dori foarte mult ca Universitatea să se întoarcă la
Craiova. Hai să ne aducem aminte cum era înainte, cu Electroputere
și Universitatea… Era benefic pentru fotbalul craiovean.
Imaginați-vă cum ar fi un derbi Universitatea – Gaz Metan CFR, în
Liga I, n-ar fi frumos? Peste doi-trei ani sper să fie posibil.
Craiova merită mai mult decât are acum.
„Adrian a numit un
antrenor cu experiență, le țin pumnii”
– Ai fost aproape de o revenire la Știința?
– Da, eu am rămas în relații bune cu Adrian Mititelu după
despărțirea din vară, când a plecat Nicolo Napoli, dar mi s-a
oferit această posibilitate să lucrez la Gaz Metan CFR și am
întâlnit niște oameni extraordinari în conducere, pe care nu pot
să-i dezamăgesc. A fost o discuție și atunci, și acum, dar eu i-am
spus că am acest proiect și cred foarte mult în el, iar Adrian a
înțeles și a numit un antrenor cu experiență, domnul Aurică
Țicleanu, și un staff, zic eu, foarte bun. Le țin pumnii și sper să
aibă un sezon bun. Sper să existe stabilitate, continuitate, pentru
că desele schimbări nu duc la nimic bun.
– Poți face performanță cu investiții mici?
– Depinde ce îți propui, dar, dacă mă uit la Unirea Urziceni,
pot spune că da. Nimeni nu credea că Unirea Urziceni va juca în
Liga Campionilor cu jucători nebăgați în seamă de alte echipe, dar
a avut un antrenor bun și, mai ales, o conducere răbdătoare. Cu o
organizare foarte bună și cu stabilitate poți spera, dar îți
trebuie totuși și jucători de valoare și cu experiență.
Universitatea nu mai are o echipă atât de tânără. Majoritatea
jucătorilor au evoluat două-trei sezoane în Liga I, deci e normal
ca toată lumea să se aștepte ca să facă saltul, nicidecum să se
zbată la retrogradare.
– Pentru accederea în cupele europene, n-ar fi fost mai
indicată o revenire pe fostul „Central”?
– Mi-e greu să răspund, pentru că este echipa lui Adrian și
atâta timp cât el nu se simte sprijinit la Craiova, ați văzut
bannerele și scandările, e normal să ia astfel de decizii. A mutat
echipa la Severin pentru că a crezut că o protejează… Dacă nu
cunoști toate detaliile, e greu să tragi concluzii. Oricum, eu le
doresc tot binele din lume.
Sursa: Gazeta de Sud