După ce și-au desemnat un nou antrenor principal în persoana lui
Tudorel Dumitru, fostul secund al echipei în returul sezonului
trecut, CS Otopeni se pregătește încet-încet de startul noului
campionat. Rămași cu nouă jucători în lot, după ce s-a renunțat la
majoritatea jucătorilor împrumutați, dar și la o serie de jucători
aflați la final de contract, ilfovenii caută acum soluții pentru
completarea echipei.
În plus, directorul general al clubului, Mugur Porumbacu a
declarat pentru Liga2.ro că echipa și-a stabilit deja primele
amicale ale verii. Astfel, pe 17 iulie va avea loc primul meci, de
la ora 11, împotriva celor de la Inter Clinceni. Pe 21 va urma
amicalul cu Spic de Grâu, tot de la ora 11. În ambele meciuri,
Otopeniul va fi gazdă, însă nu s-a decis locația unde se vor
desfășura cele două întâlniri, o decizie urmând a se lua în funcție
de starea vremii în acea perioadă.
Următorul amical va avea loc pe 24 iulie, probabil tot de la ora
11, dar în deplasare. Otopeniul a înaintat două cereri în acest
sens, către echipele prahovene Kaproni și Chimia Brazi. În funcție
de disponibilitatea acestora, ilfovenii se vor orienta asupra
posibilului adversar pentru acest amical.
Articol scris de Mihai
ANDRIEȘ