Ceahlăul se gândește deja la cum să își alcătuiască lotul pentru
ca promovarea să fie un obiectiv atins în vara lui 2011. Unul
dintre jucătorii pe care se va baza Marin Barbu este Ionuț Bădescu,
fotbalist care a fost la un pas de un transfer în Liga 1 în aceasta
vară, la Internațional Curtea de Argeș.
Plecarea sa nu se va mai produce, dar Bădescu se pregătește de Liga
a II-a. Așa cum se știe, din Seria I a Ligii a II-a vor face parte
Poli Iași, Petrolul Ploiești, Delta Tulcea, FC Farul, FC Snagov,
Concordia Chiajna, FC Botoșani, CF Brăila, Săgeata Stejaru. Aceste
nume îl întărâtă pe mijlocașul pietrean.
„Sunt nume importante în B, iar meciurile se anunță
tari. Asta e bine, pentru ca mie îmi place ca întrecerea să fie
tare, să se joace fotbal adevărat. Sigur ne va fi mai greu ca în
2008-2009, dar pe mine nu mă sperie. Vor fi meciuri cu miză. O
serie tare mă motiveaza”, a declarat Ionuț
Bădescu.
Acesta abia așteaptă să lucreze cu Marin Barbu, un antrenor despre
care a auzit lucruri bune, dar cu care nu a avut șansa să
colaboreze până acum. „E normal ca Ceahlăul sa-și
dorească promovarea imediată. Locul Ceahlăului este în prima
divizie”, a mai spus mijlocașul Ceahlăului.
Cât privește ratarea transferului la Curtea de Argeș, Bădescu
rămâne cu un regret. ” Îmi pare rău ca cele două
cluburi nu au ajuns la un acord asupra sumei de transfer pentru
mine, pentru ca mi-ar fi plăcut sa joc pentru Curtea de Argeș. Și
nu pentru ca nu-mi place la Piatra Neamț, ci pentru că aș fi fost
aproape de casă, având în vedere ca sunt din Câmpulung Muscel. Nici
problema salariului meu nu ar fi fost atât de importantă, dacă aș
fi jucat pentru Internațional”, a încheiat
fotbalistul.
Reunirea lotului la Ceahlăul este programat pentru luni, 28 iunie
2010.
articol scris de Dan
Eșanu