„Dacă vroiam să le fac rău le făceam”

14 Jun. 2010, 13:30 Diverse
„Dacă vroiam să le fac rău** le făceam

Fostul purtător al ecusonului FIFA Ion Danciu spune că încă nu
i-a trecut supărarea pentru evenimentele petrecute la partida de
campionat Minerul Lupeni – U Cluj, când susține că a fost luat de
gât de către unul dintre cei care au asigurat paza și ordinea.

„Eu fac un tratament și nu pot merge nicăieri dacă
nu iau sticla de ceai cu mine. Nu îmi iese din minte ceea ce s-a
întâmplat. I-am arătat legitimația de observator cu care am acces
pe orice stadion din România. Atât de tare m-a supărat gestul
acelui om încât l-am blestemat. Când am ajuns la oficială acolo se
dădeau sticle cu apă. Deci alții aveau voie cu sticlele eu cu
sticla mea de ceai nu. Dacă vroiam să le fac rău celor de la clubul
Minerul Lupeni le făceam, dar mi-am zis lasă treacă de la
mine”
, a declarat Ion Danciu.

Nicolae Răducu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean
de Jandarmi Hunedoara a declarat că în incidentul respectiv nu a
fost implicat niciun jandarm.

„Jandarmii nu au asigurat paza la poartă așa că nu
se pune problema ca vreun jandarm să fi făcut așa ceva. Controlul
la intrarea în arena sportivă l-a efectuat personalul de ordine al
organizatorul și nu noi”
, a declarat acesta.

articol scris de Loredana
Juglea

14 Jun. 2010, 13:30 Diverse
Pe aceeași temă