TENSIUNI la Călărași înaintea meciului cu Rapid. Mihalcea și golgheterul Dunării, la un pas de bătaie pe teren. „Ori pleacă el, ori plec eu”

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 08 May. 2016, 12:04 Actualizat: 09 May. 2016, 11:34 Liga 2

Amânarea etapei ce trebuia să se desfășoare în acest weekend în Liga 2, din cauza tragediei petrecute vineri seară la meciul Dinamo – FC Viitorul, a schimbat programul tuturor echipelor. Derby-ul Seriei I, Dunărea Călărași – Rapid București, ce trebuia să aibă loc sâmbătă, 7 mai, de la ora 13:00, a fost reprogramat pentru miercuri, 11 mai, de la ora 18:00, cu o oră mai târziu față de restul partidelor rundei. Decizia FRF a dat peste cap programul tuturor echipelor, iar Dunărea și Rapid au fost nevoite, ca toate colegele din campionat, să își regândească strategia. Dacă giuleștenii au preferat să iasă în public și să meargă pe stadionul din „Ștefan cel Mare” pentru a pune lumânări și a ține un moment de reculegere la locul în care Patrick Ekeng a căzut pe gazon, călărășenii s-au concentrat mai mult pe pregătirea și mai bine a jocului cu Rapid. Totuși, tensiune produsă în lotul Dunării după înfrângerea din Giulești și miza returului cu Rapid a dus la incidente grave la antrenamentul de ieri. Antrenorul Adrian Mihalcea și golgheterul Valentin Alexandru au fost la un pas de bătaie.

Potrivit Sport Călărășean, în urma unei intrări dure a lui Valentin Alexandru asupra lui Mihai Popescu, Mihalcea a sărit ca ars de pe margine și i-a reproșat asta în termeni urâți atacantului. Cum golgheterul i-a răspuns antrenorului, Mihalcea s-a enervat și mai rău și s-a îndreptat amenințător către propriul elev, care la rândul lui a avut intenția să lovească. Doar intervenția celorlați jucători a făcut ca pe teren să nu aibă loc o bătaie între Mihalcea și Alexandru, dar conflictul verbal nu a încetat deloc. În final, deranjat de reacția elevului său, Adrian Mihalcea a fost auzit spunând: „Ori pleacă el, ori plec eu”.

Președintele Dunării, Constantin Ștefan, a confirmat incidentul dintre antrenorul Adrian Mihalcea și atacantul Valentin Alexandru. Conducătorul știe de dorința tehnicianului de a-l exclude din lot pe jucător, a ascultat părerea fiecăruia despre acest conflict și a anunțat că luni va lua o decizie. „Nu s-au luat la bătaie. A fost o ceartă ca la fotbal. Mihalcea are un limbaj mai agresiv, așa este. Am vorbit cu el, l-am ascultat, am vorbit și cu ceilalți antrenori, am ținut cont și de ceea ce a zis jucătorul. Vom vedea luni ce decizie luăm. A fost o ceartă între atacanți. Eu știu ce înseamnă asta, că și eu am fost atacant. Te aprinzi imediat. Valentin Alexandru era tot tare în gură, tot nemulțumit era, nu a făcut un pas înapoi, dar i-am explicat că și eu am fost înjurat de antrenor când jucam fotbal, dar nu am comentat. El trebuie să-și vadă de treabă și să joace în continuare. Avem nevoie de el”, a declarat Ștefan pentru sportcalarasean.ro.

Valentin Alexandru (24 ani) este principalul om de gol al Dunării Călărași în acest campionat. Atacantul a înscris în acest sezon 21 de goluri, e golgheterul Seriei I și acest statut l-a făcut să creadă că este indispensabil echipei și totodată să își permită să nu-și asculte antrenorul.

Adrian Mihalcea (39 ani), fost atacant al lui Dinamo, câștigător de patru ori al Ligii 1, i-a luat locul în iarnă, ca antrenor, lui Ionel Ganea după ce acesta a plecat la FC Voluntari. Mihalcea, care în scurta sa carieră ca antrenor principal, a mai pregătit pe Unirea Slobozia și ACS Berceni, a reușit să mențină echipa sus în clasamentul Seriei I, momentan aceasta aflându-se la trei puncte în spatele Rapidului, dar pe loc ce duce la barajul de promovare. În cele 12 meciuri de când este antrenor la Dunărea, Mihalcea a înregistrat 7 victorii, 3 egaluri și 2 înfrângeri.

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 08 May. 2016, 12:04 Actualizat: 09 May. 2016, 11:34 Liga 2
Pe aceeași temă