„Vreau U în Liga I”

26 May. 2010, 10:25 Seria 2

Mijlocașul spune că jucătorii lui FC Argeș nu vor ca Dacia
Mioveni să promoveze.

Jucătorul lui FC Argeș și-a dat acordul de principiu pentru a
evolua la Cluj din vară, dacă echipa promovează, dar jură că va
juca corect sâmbătă. Tameș crede că meciul ar putea fi câștigat la
„masa verde” de clujeni, dacă Primăria Pitești nu face rost de bani
pentru baremurile arbitrilor.

Iulian, vei jucată sâmbătă împotriva
Universității?

Nu știu dacă joc tot meciul, dar voi intra. M-am refăcut după
ruptura fibrilară pe care am avut-o și mă simt bine. Pot să
joc.

Cât de important este acest joc pentru voi?
Pentru ei e mai important. Pe noi nu ne prea interesează, e
oarecum un meci de vacanță. Am vrea să câștigăm doar pentru că
jucăm acasă, dar altă motivație nu există.

Le dai o veste bună celor de la „U” Cluj…
Acesta este adevărul. E greu să te concetrezi la aceste
meciuri, mai ales că la noi e instabilitate și nu se știe cine va
prelua echipa, dacă o va prelua cineva. N-o să ne dăm nici la o
parte însă.

Sunt zvonuri că veți trage pentru Dacia
Mioveni?

Nu prea cred. De ce am trage pentru ei? Este o rivalitate
foarte mare aici. Nu mai e cum era odată. E ceva de genul „dacă nu
am intrat noi să nu intre nici ei”. Așa se gândește pe aici. Și în
meciurile directe am avut bătălii grele cu cei de la
Mioveni.

A bătut
palma cu Florian Walter

Vei veni la „U” Cluj de la vară?
Am avut o discuție cu Florian Walter și ne-am înțeles în
principiu. Mai sunt de pus la punct câteva mici detalii. Acum să
vedem ce va fi. Pe mine m-ar tenta să merg la o echipă de Liga
I.

Înseamnă că interesul tău este ca „U” Cluj să învingă
sâmbătă…

Da, acesta este interesul meu dacă ne gândim la viitor. Eu îmi
voi face însă treaba pentru echipa la care joc. Voi evolua corect.
Nu cred că se supără nimeni dacă voi juca bine pentru că sunt
profesionist.

Există și posibilitatea ca FC Argeș să nu fie programată
din cauza datoriilor?

Am auzit și eu despre așa ceva. Din câte știu sunt ceva datorii
și nimeni nu mai dă în acest moment bani la echipă. Nouă ne
datorează salariile pe o lună și primele din acest campionat. Doar
Primăria s-ar putea să livreze bani în această săptămână, dar nu
știu dacă are de unde. Noi am vrea să jucăm, dar dacă nu vom fi
programați n-avem ce face.

Care echipe merită să promoveze, în opinia
ta?

Nu a fost nicio echipă constantă, despre care să spui că a
jucat cel mai bun fotbal. Și noi puteam scoate mai mult în tur,
dacă nu erau acele probleme la nivelul conducerii și nu aveam
atâția accidentați. Clujul mi s-a părut o echipă mai pragmatică,
mai serioasă. Oricum se va vedea la anul în Liga I dacă cei care
vor promova merită să joace acolo. În Liga a II-a e mai greu pentru
că toți se închid și se joacă mai dur.

„Meciul cu „U” Cluj nu
ne prea interesează. E oarecum un meci de
vacanță”

Iulian Tameș, mijlocaș FC Argeș

3
echipe a schimbat Tameș în Liga I: Dinamo, FC
Național și FC Argeș

5
meciuri în echipa națională a bifat mijlocașul de
31 de ani

Articol scris de Vlad
MĂ‚CICĂ‚ȘAN

26 May. 2010, 10:25 Seria 2
Pe aceeași temă