Hunedoara a învins, scor 1-0, pe Zarandul Crișcior și a acontat
titlul județean cu două etape înainte de finalul campionatului.
Sărbătoarea câștigării campionatului a fost amânată pentru 29 mai,
după ultima etapă, atunci când pe „Michael Klein” vor veni și
membrii fondatori ai clubului Mircea Lucescu și Ioan Andone
Deși le era îndeajuns doar un singur punct pentru a deveni
matematic campioni, „alb-albaștrii” au jucat și contra moților din
Crișcior la fel cum au făcut-o în precedentele 27 de etape: la
victorie.
Fără să forțeze, trupa lui Nelu Mitrică și-a trecut în cont încă
trei puncte la capătul unui meci în care a apăsat pe accelerație
doar atât cât a trebuit și când a trebuit.
În față cu un adversar arțăgos, dar flancate de tribunele goale (FC
Hunedoara și-a ispășit contra Zarandului cea de-a doua etapă de
suspendare), gazdele au înclinat terenul către poarta lui Almășan
care a privit fără reacție cum loviturile de cap ale lui Doroi
(minutul 6) și Sabou (’11) de la 8 metri au trecut peste dar a
respins acrobatic „torpilele” plecate din ghetele aceluiași Doroi
(’13) și Șaucă (’22) după care bucuros că a menținut tabela
nemodificată, s-a dus să își tragă sufletul la vestiar.
Un gol cât un campionat
Inevitabilul s-a produs imediat după pauză. Silviu Boloș a
pătruns în suprafața de pedeapsă și de la 10 metri a șutat la
colțul lung. Scor 1-0 (’47). Tot el, cu un șut de la 30 de metri a
mai încercat încă odată vigilența lui Almășan care a scos mingea de
la vinclu (’69). Ultimul fluier al lui Thirt i-a găsit pe jucătorii
și oficialii hunedoreni felicitându-se între ei și urându-și succes
la jocul de baraj pentru promovare în Liga a III-a din 16 iunie.
Până atunci, în 5 iunie FC Hunedoara va mai juca în finala Cupei
României 2009-2010 – faza județeană Hunedoara, contra echipei
Măgura Pui, liderul Seriei Valea Streiului din Liga a V-a.
Spectacol pe 29 mai!
Deși se așteptau ca echipa să devină campioană matematic după
meciul cu Zarandul Crișcior, oficialii hunedoreni nu au pregătit
nimic special pentru a sărbători câștigarea titlului județean.
„Nu suntem superstițioși dar vrem să sărbătorim această
performanță împreună cu toți cei care au pus bazele acestui club și
care ne-au susținut pe parcursul acestui campionat: membrii
fondatori, sponsori și suporteri. Le vom invita să fie alături de
noi și pe fostele glorii ale fotbalului hunedorean. Vom face ceva
special după ultimul joc din campionat”, a spus
președintele Consiliului Director al FC Hunedoara, Gelu Simoc.
Festivitatea va avea loc în 29 mai, după meciul din ultima etapă cu
Metalul Crișcior când va fi organizat un meci de Old Boys între
Corvinul ’80 și „U” Cluj ’80. „Sub rezerva
imprevizibilului, Mircea Lucescu și Ioan Andone m-au asigurat că
vor veni la Hunedoara”, a mai spus Simoc.
Au primit o parte din bani
Se pare că performanța fotbaliștilor hunedoreni l-a sensibilizat
și pe primarul Hunedoarei, Ovidiu Hada care a deblocat o parte din
banii destinați salariilor jucătorilor de la FC Hunedoara. Astfel,
Hada a semnat un ordin de plată în valoare de 2.500 de lei, bani cu
care vor fi achitate salariile restante din luna martie.
„Domnul primar a fost deschis și interesat de soarta
echipei și chiar mi-a promis că va încuraja FC Hunedoara la meciul
de baraj pentru promovare în Liga a III-a”, a
declarat Simoc.
Consiliul Local Hunedoara a aprobat în ședința din luna martie
alocarea sumei de 150.000 de lei pentru Asociația Fotbal Club
Hunedoara.
FC Hunedoara 1
(0)
ZARANDUL Crișcior 0 (0)
A marcat: Sil. Boloș ’47
Hunedoara: Băeșu – Sabou (cpt.), Samoilă, Geacă
– Duță, Sil. Boloș (’83 Herlaș) – Răcăreanu, Corobea, Șaucă (86
Vremi), Doroi (’62 Jigmon), Popesc (’90 Rădulesc). Antrenor Nelu
Mitrică
Crișcior: Almășan – Vurdea (‘8 Lulușa, ’46 Al.
Deoancă), Filipaș, Ștefan (cpt.), Achim – Poșa,Terchea, Ciobanu,
Vagaliu – R. Deoancă (’86 Gaube), Gâlea. Antrenor: Radu
Filipaș.
Arbitru: Daniel Thirt 7 (Călan). Asistenți: Marius Pavăl 7
(Simeria) și Claudia Jicmon 7 (Călan).
Stadion: „Michael Klein”.
Liga a IV-a Hunedoara
– SENIORI
Rezultatele etapei a XXVIII-a
Minerul Teliuc – „U” Petroșani…………………1-4
Minerul Aninoasa – CS Vulcan………………….1-2
Inter Petrila – Aurul Certej………………………..2-2
Aurul Brad – Mureșul Brănișca…………………3-0
Gloria Geoagiu – Metalul Crișcior……………..2-0
Minerul Uricani – Victoria Călan……………….0-1
FC Hunedoara – Zarandul Crișcior 1-0
Agrocompany Băcia – Dacicus Orăștie amânat.
CLASAMENT
1. FC Hunedoara 28 22 4 2 74-15 70p
2. Aurul Brad 28 20 2 6 53-27 62p
3. Dacicus Orăștie 27 16 2 9 73-50 50p
4. CS Vulcan 28 13 11 4 48-27 50p
5. Minerul Uricani 28 15 5 8 46-30 50p
6. Minerul Aninoasa 28 11 9 8 45-27 42p
7. Victoria Călan 28 11 6 11 55-56 39p
8. Inter Petrila 27 11 5 11 43-41 37p
9. Zarandul Crișcior 27 8 9 10 39-3933p
10. Metalul Crișcior 28 9 6 13 22-34 33p
11. Gloria Geoagiu 27 8 7 12 30-40 31p
12. Aurul Certej 28 8 7 13 57-56 31p
13. Mureșul Brănișca 27 7 4 16 37-73 25p
14. Agro Băcia 27 7 3 17 42-67 24p
15. „U” Petrosani 28 5 5 18 37-73 20p
16. Minerul Teliuc 28 5 5 18 24-70 20p
Nota: Echipa Metalul Crișcior este penalizată cu 6 puncte.
Etapa viitoare, a XXIX-a
Sâmbătă 22 mai, ora 11.30
Minerul Teliuc – Minerul Aninoasa…(0-3)
CS Vulcan – Inter Petrila (1-1)
Aurul Certej – Aurul Brad………………(4-5)
Mureșul Brănișca – Gloria Geoagiu (1-1)
Victoria Călan – FC Hunedoara (1-4)
Zarandul Crișcior – Agro Băcia (2-3)
„U” Petroșani – Dacicus Orăștie (2-6)
Duminică 23 mai, ora 11.30
Metalul Crișcior – Minerul Uricani (0-3)
Nota: În paranteză sunt trecute rezultatele din tur.
Articol scris de Sami
Tamaș