Aripi frânte pentru Fortuna Covaci la Lupeni

08 May. 2010, 17:59 Campionat
Aripi frânte** pentru Fortuna Covaci la Lupeni

Minerul Lupeni s-a impus cu scorul
de 2-0 în fața echipei Fortuna Covaci, formație ce și-a jucat la
Lupeni ultima șansă de a rămâne în liga secundă.

Meci frumos la Lupeni între Minerul
și Fortuna Covaci. Un joc de șase puncte, ce ar fi complicat
lucrurile în rău pentru echipa gazdă în cazul unui eșec. Din
fericire, elevilor lui Petre Gigiu și Iosif Rus le-au ieșit cam
toate combinațiile și nu au avut emoții în fața unei echipe ce a
luptat până în ultimul minut.

Primul gol al meciului a fost
înscris în minutul 14 de mijlocașul Robert Cristian, în urma unei
centrări dată ca la carte de Omoduemuke. Ratări au fost și de o
parte și de alta, dar cele mai clare le-au aparținut gazdelor, care
prin Ange, Itu și Mircea Gheorghe nu au reușit să le concretizeze
în prima repriză.

Cel de-al doilea mitan va mai aduce
un gol în contul gazdelor, autor fiind fundașul central Iosif
Kalai, cel mai bun om al „minerilor”. Pe final de partidă oaspeții
au evoluat în „nouă” jucători de câmp după ce Vodiță, fost în tur
la Minerul, a fost eliminat pentru un fault dur asupra lui Itu.
„Din punctul meu de vedere Fortuna Covaci este ca și retrogradată”,
a declarat la finele partidei antrenorul Minerului, Petre
Gigiu.

Primarul a revenit pe
bancă

Meciul de la Lupeni dintre Minerul și Fortuna Covaci l-a avut în
centrul atenției pe primarul Cornel Resmeriță și totodată
președintele onorific al echipei. Acesta a revenit pe banca tehnică
alături de antrenori după o absență de câteva etape. „A
strigat, a gesticulat, a pus suflet, nu ne-a deranjat că a stat
acolo”
, au spus jucătorii care nu și-au dezamăgit
oficialul.

Tensiune
aplanată

Cornel Resmeriță a aplanat tensiunea din vestiarul Minerului, după
ce mai mulți jucători și-au arătat nemulțumirea față de faptul că
își iau primele pe jumătate, iar pentru punctul obținut la Baia
Mare și pentru victoria, de acasă, cu CFR Gaz Craiova nu vor lua
nici un leu din cauză că se aflau pe locul 13 în clasament.

„Domnul primar a venit
a vorbit cu noi și s-a lămurit în mare parte
situația”
, au spus jucătorii care pentru victoria cu
Fortuna Covaci vor încasa o primă de nouă milioane de lei vechi,
urmând ca cealaltă jumătate să o primească la finele campionatului,
dacă obiectivul va fi îndeplinit.

Gol pentru
Vartolomei

Mijlocașul echipei Minerul Lupeni, Robert Cristian autorul primului
gol pentru Minerul în jocul cu Fortuna, a dedicat reușita sa
fostului său coleg, portarului Mihai Vartolomei, decedat într-un
tragic accident de mașină, în urmă cu două săptămâni.
„Acest gol a fost pentru Vartolomei. Nu îl voi uita
niciodată”
, a declarat Robert Cristian.

„A fost
un meci de șase puncte. Fortuna este ca și
retrogradată”

Antrenorul principal al echipei Minerul Lupeni, Petre Gigiu, a
declarat că este mulțumit de jocul făcut de elevii săi împotriva
echipei Fortuna Covaci. „Echipa a reușit un meci foarte
bun. Fortuna și-a jucat la Lupeni ultima carte și din punctul meu
de vedere sunt ca și retrogradați. Jucătorii mei au făcut o mare
risipă de energie și dacă la pauză scorul ar fi fost 5-0 nu cred că
s-ar fi supărat nimeni. Am ratat foarte multe ocazii clare de a
marca. Și echipa oaspete a avut atacuri periculoase, chiar și o
bară, dar nu ocazii atât de clare ca ale noastre. A fost un meci de
șase puncte cu o încărcătură emoțională mare și mă bucur că domnul
primar Cornel Resmeriță a stat pe bancă și a fost în acest fel
aproape de jucători”
, a declarat Petre Gigiu.

Articol scris de Loredana
Juglea

08 May. 2010, 17:59 Campionat
Pe aceeași temă