Săptămâna trecută a fost neagră pentru juniorul Mureșului Deva,
Victor Pistol (foto, în portocaliu). Echipa sa a pierdut ambele
meciuri disputate în campionat iar el a fost accidentat grav în
ambele jocuri.
Revenit după o accidentare la inghinali, care la ținut pe tușă
două etape fundașul central de 18 ani a privit miercuri finalul
intermediarei cu FC Silvania (scor 2-1) din ambulanță, după ce la
ultima fază a jocului a recepționat balonul în plex, a căzut ca
secerat la pământ și și-a pierdut cunoștința.
Sâmbătă, pe teren propriu cu Dacia Mioveni (0-1), Pistol a
început jocul ca titular însă după doar 28 de minute a cerut să fie
schimbat. I-a cedat locul colegului său Alexandru Petresc și a
părăsit terenul ținându-se de abdomen și acuzând dureri mari în
zona inghinală. Îi recidivase accidentarea.
„Agheu” nu s-a antrenat nici luni și nici ieri și sigur nu va fi
pe teren sâmbătă la Râmnicu Vâlcea. Oficialii Mureșului se gândesc
la ce e mai rău și se tem că nu îl vor mai putea folosi deloc până
la finalul campionatului.
„Medicul echipei naționale, Pompiliu Popescu i-a descoperit lui
Pistol o infecție la mușchii inghinali motiv pentru care i-a
prescris un tratament special și o perioadă de recuperare pe care
el le-a urmat la Centrul Național de la Mogoșoaia. A fost dorința
lui să revină pe teren mai repede, se pare că s-a grăbit iar acest
lucru îl va costa. Este posibil să nu mai poată juca în acest
sezon”, a declarat pentru liga2.ro un oficial devean.
Victor Pistol a fost transferat la Mureșul Deva vara trecută sub
formă de împrumut pe perioada actualului campionat de la CSȘ Șoimii
Sibiu.
8
etape au mai rămas de disputat din Liga a II-a
articol scris de Sami
Tamaș