Francisc Tisza a părăsit Gloria Arad, după o supărare de moment,
și nu a mai participat la ultimele antrenamente din această
săptămână. Nimeni din cadrul clubului nu a dorit să comenteze
plecarea antrenorului, care făcuse o treabă bună de când a fost
instalat la cârma echipei, ultima ispravă fiind victoria din
partida cu Recașul – o candidată la promovare.
Unele voci spun că Tisza s-ar putea întoarce de luni la
antrenamente, iar altele afirmă că antrenorul arădean ar fi depășit
de munca la seniori, acolo unde nu există aceeași disciplină ca la
juniori. Una peste alta, plecarea lui Tisza se va resimți în
viitor, căci, orice s-ar spune, tehnicianul și-a demonstrat
valoarea și la Gloria. „Nu vreau să comentez nimic
despre plecarea lui nea Feri. Nu știu dacă se va mai
întoarce”, a declarat Radu Anca, cel care se ocupă
din nou de pregătirea echipei.
În vederea jocului de astăzi de la Sânnicolau Mare, doar Teodor
Turcuș nu va putea evolua, acesta confruntându-se cu o întindere
musculară.
Articol scris de Daniel
Berar