Fostul căpitan al Gloriei Arad e foarte aproape să fie înregimentat de UTA Bătrâna Doamnă. Răzvan Blănaru (22 de ani)(foto, în stânga) se pregătește de ceva timp sub comanda lui Roland Nagy, a și jucat în meciurile amicale programate între etape, iar antrenorul a dezvăluit că lucrurile sunt pe cale să fie oficializate.
„Blănaru e un plus pentru concurență, pentru ce vrem noi. E tânăr, a jucat la acest nivel, vrea să facă parte din lotul nostru, lucrurile sunt clare, din câte mi-a spus. Pentru perioada de pregătire care începe în iarnă, din punctul meu de vedere, va face parte din lotul echipei noastre”, a mărturisit Nagy. Blănaru a fost juniorul lui Dinu Donca la CSS Gloria, a mai jucat la Romvest, FC Sînleani și a mai trecut pe la Viitorul Constanța.
Roli Nagy a adăugat că și cu Sorin Strătilă s-a purtat o discuție de principiu pentru continuitate, iar Adrian Piț a fost și el abordat. Dacă Strătilă a lăsat să se înțeleagă că e tentat să rămână, legat de Piț (foto, în dreapta), lucrurile stau așa: „Îi place să facă parte din program, vrea să joace la noi, dar trebuie să înțelegem că are o vârstă la care vrea mai mult. Cum a spus și el, atât timp cât rămâne în Arad, are plăcerea să joace și să pună umărul la realizarea obiectivului”.
Recent, vizavi de UTA a fost pronunțat și numele lui Cristian Todea (Gaz Metan Mediaș). „N-am vorbit cu el. A jucat atâția ani la Liga I, sigur că ar fi benefic. Sunt jucători arădeni care își fac datoria unde joacă. Pe Botiș sau Varga toată lumea îi condamna că au venit la Liga a IV-a, dar au pus umărul și nu a fost ușor. Și-au pus și își pun amprenta asupra echipei. Nu pot da un răspuns clar în privința lui Todea”, a comentat Nagy, care n-a ocolit nici subiectul despărțirii iminente de Nădăban: „În Nădăban am crezut, s-a ajuns la o finalitate cu el. Mă aștept de la jucătorii cu experiență în care cred să vină cu plusul necesar”.
Varga ratează meciul de la Hunedoara. Șansă pentru Copil
Cartonașul galben primit de Norbi Varga sâmbăta trecută îl scoate din schema lui Roland Nagy pentru deplasarea de la Hunedoara. Cel mai probabil, în echipa de start a UTA-ei va intra Dumitru Copil. Mijlocașul a intrat bine în jocul cu Mama Mia, pe care a fost destul de aproape chiar să-l tranșeze în favoarea Aradului, șutul său din final trecând la foarte mică distanță de transversală.
„Am auzit multe discuții că jucăm cu doi jucători defensivi la mijloc, dar așa am câștigat multe meciuri, atât acum, cât și când eram la UTA în Liga a II-a. Copil a avut un joc bun cu Becicherec, cu siguranță poate fi o soluție la Hunedoara, poate să primească șansa și să profite de ea”, a anunțat antrenorul principal al alb-roșiilor.
Leucuța (accidentat în amicalul cu Pecica, s-a ales cu mai multe copcii în zona ochiului) și Adrian Popa (cu probleme medicale ceva mai vechi) rămân și ei pe margine, iar portarul Roberto Bodea a fost doborît noaptea trecută de gripă.
UTA pleacă vineri, în jurul prânzului, spre Hunedoara, urmând a petrece noaptea într-un hotel din orașul de lângă furnale.
Sursa: Sport Arad