Cristi Popovici, antrenorul principal al FC Botoșani, nu va
conta pe juniorul Mihai Bordianu și pe fundașul dreapta Cornel
Codreanu, primul fiind suspendat, iar cel de al doilea
accidentat.
După victoria de pe teren propriu, cu 3-0 în fața Gloriei Buzău,
oficialii botoșăneni sunt optimiști și vor un nou rezultat foarte
bun și sâmbătă, la Giurgiu. Deși se anunță un meci dificil, Cristi
Popovici, antrenorul principal al FC Botoșani, nu se gândește că ar
fi bun un rezultat de egalitate, ci își propune să obțină toate
cele trei puncte puse în joc. „În fiecare meci pe care
îl abordăm, ne propunem să scoatem maxim, asta însemnând victoria.
La meciul de la Giurgiu aș vrea să am confirmarea că meciul și
rezultatul bun cu Buzăul are baze solide și nu a fost o
întâmplare”, a spus Cristi Popovici.
Două absențe importante
Pentru meciul de la Giurgiu, Cristi Popovici nu se va putea baza pe
fundașul dreapta Cornel Codreanu, care este accidentat și nici pe
juniorul Mihai Bordianu, care va fi suspendat. „Am 24
de jucători în lot, toți de valori sensibil egale, și nu ar trebui
să întâmpinăm mari dificultăți în momentul în care doi-trei
jucători nu pot evolua. Avem soluții. Nu acesta este motivul care
să ne afecteze randamentul la Giurgiu. Cornel Codreanu a fost
accidentat și înaintea meciului cu Buzău, dar am fost nevoit să-l
folosesc. Eu sper ca la meciul cu Chiajna să fie
apt”, a mai spus tehnicianul botoșănean. În momentul
de față, Florin Acsinte, Răzvan Tincu și Alex Vrabie au câte trei
cartonașe galbene și, în cazul în care vor mai încasa unul la
Giurgiu, riscă să nu poată evolua în următoarea etapă. Dacă
Bordianu și Codreanu sunt indisponibili, în schimb vor avea drept
de joc Marius Șuleap și Tiberiu Homneac ambii indisponibili la
meciul cu Gloria Buzău.
Adversar redutabil
Conducerea tehnică a FC Botoșani se așteaptă la un meci greu cu
Dunărea Giurgiu, chiar dacă această formație nu este angrenată nici
în lupta pentru promovare și nici pentru evitarea retrogradării.
„Giurgiu este o echipă cu state vechi în divizia B, una
din echipele care în permanență s-a aflat în zona lipsită de
grijile retrogradării, cum, la fel, nu și-au propus niciodată să
atace promovarea. Este o echipă cu jucători experimentați, de 30-32
de ani, care au câte 200 de meciuri în divizia B.: Ciocârlan,
Cătălin Gheorghe, Ivașcă. Tocmai de aceea înregistrează rezultate
bune. Nu sunt o echipă care se mulțumesc doar să câștige acasă și
în deplasare să facă act de prezență. Am văzut meciul lor cu Farul.
Din punctul meu de vedere, au fost peste Farul. Rezultatul este
nedrept, au avut un penalti la 1-0 pentru Farul, neacordat. Ca și
maniera de joc, au făcut presing avansat în deplasare la o echipă
care are obiectiv promovarea. A arătat ca o echipă solidă și
grea”, a conchis Cristi Popovici.
Articol scris de Răzvan
Sauciuc