Dacă în primă fază divizionara B, Fotbal Club Baia Mare, din
punct de vedere juridic a beneficiat luni de o nouă păsuire de
circa o lună de zile pentru a-și putea clarifica situația
financiară, maine la sediul Federației Romane de Fotbal se va
incerca clarificarea situației din punct de vedere sportiv.
Alături de Petre Andronic, administratorul clubului băimărean,
mâine la sediul Federației Romane de Fotbal, vor fi prezenți la
discutiile cu juristul FRF, Adrian Stangaciu, atât directorul
lichidatorului juridic Com Telesonic SRL cât și juristul acestuia,
Corina Briscan.
Împreuna cu cei doi juriști, Petre Andronic va încerca să găsească
alternative viabile de salvare a echipei, iar în cazul în care se
va reusi ca și clubul să nu fie dezafiliat de la forul de
specialitate, să se găsească și pârghiile necesare de constrângere
a clubului CFR Cluj de a achita FC-ului suma de 100.000 de euro
proveniți din transferul lui Paul Batin.
Astăzi ocupanta locului 13 în seria a doua a diviziei B, F.C.Baia
Mare a caștigat o primă bătălie cu cei de la federație, reușind să
amâne disputarea primului joc din retur până pe data de 10 martie,
ora 13.00 inițial, băimărenii trebuind să joace contra arădenilor
de la UTA sâmbătă, 27 februarie.
„Deoarece juniorul nostru Claudiu Bumba a fost
selecționat la lotul national Under 16 ani noi am solicitat
federației amânarea începerii returului de campionat până pe data
de 10 martie lucru care s-a și reusit”, a spus Petre
Andronic.
Acesta pare oarecum optimist în ceea ce privește soluțiile ce ar
putea prinde mâine contur la federație: „Eu cred că
mâine împreuna cu juristul Corina Briscan reprezentanta firmei
lichidatoare respectiv cu cel al federației Adrian Stangaciu vom
găsi anumite formule care să nu ducă la desființarea acestei
echipe. Pentru că la federație există cu totul alte reguli decat în
instanțele civile eu cred că vom gasi căile necesare continuării
activității”.
Și așa șansele băimărenilor scad dramatic în condițiile în care
foarte mulți dintre jucători au decis să își continue activitatea
competițională în altă parte. Ultimul venit Robert Rozsel a decis
să plece în Ungaria la Diogyor, Peter Berki la Bekescsaba, Petre
Ardelean și Ionuț Agiorgioaie se antrenează cu formația din Beiuș,
Alin Bota poposind deja la malul mării la Viitorul Constanța.
Lista continuă cu Gelu Bar reîntors la Campia Turzii, Olimpiu
Ciobai la Dunărea Călărași, Fady Shannat a fost împrumutat pană la
vară Sighetu Marmației, iar Ciprian Popan va evolua tot pană în
vară la Oțelul Galați.
Articol scris de Alin
Boțioc