„Îmi doresc o promovare cu Minerul Mehedinți”

23 Feb. 2010, 18:41 Stiri
„Îmi doresc o promovare cu** Minerul Mehedinți

Căpitanul Cristian Boboescu a ratat întreaga pregătire de iarnă,
după ce a acuzat unele dureri la spate. Suspect de hernie de disc,
atacantul de 30 de ani nu a participat la niciunul dintre amicalele
disputate în această pauză competițională de Minerul Mehedinți și
nici nu a putut să facă deplasarea cu echipa lui Flavius Stoican în
cantonamentul de la Rânca.

Fotbalistul severinean a participat în această săptămână la
prima ședință de pregătire după mai bine de o lună de pauză. Deși
riscă să-și încheie prematur cariera, Boboescu își dorește să
evolueze măcar câteva minute în derbiul cu ACS Recaș, programat
vineri, de la ora 14, pe terenul de la Vânju Mare. „Am
urmat un tratament puternic, cu injectabil și multe recuperări, dar
nu știu dacă pot să joc cu Recaș. Sper să nu-mi închei cariera de
pe acum, fiindcă îmi doresc mult o promovare cu
Minerul”
, a spus Boboescu.

Exceptând turul sezonului 2007-2008, când a jucat pentru FC
Drobeta, Boboescu a evoluat pentru Minerul Mehedinți în toate cele
opt sezoane petrecute în Liga a III-a de clubul cu sediul la Valea
Copcii, iar din 2003 și până în prezent a marcat peste 100 de
goluri în partidele oficiale din eșalonul trei sau Cupa
României.

„Chiar dacă la echipă sunt puțini atacanți, eu zic
că lotul e mult mai puternic față de cel din turul campionatului.
În această iarnă au venit de al FC Drobeta Costi Gărgălie, Nicușor
Poenaru sau Cristian Poiană, jucători care ne pot ajuta mult. Și eu
îmi doresc să-mi ajut echipa și să dau cât mai multe goluri. Meciul
cu Recaș, din prima etapă a returului, va fi foarte important
pentru noi. Dacă vom câștiga, trecem pe primul loc și va fi greu să
mai pierdem promovarea”
, a spus Boboescu. Astăzi,
atacantul severinean a efectuat, împreună cu restul lotului, vizita
medicală la Craiova.

În acest sezon, Boboescu a marcat șase goluri în campionat și
alte șase în Cupa României, competiție pe care Minerul a părăsit-o
șaisprezecimile de finală, după ce a fost eliminată, la penaltiuri,
de FC Internațional Curtea de Argeș.

Articol scris de: Mircea
OGLINDOIU

23 Feb. 2010, 18:41 Stiri
Pe aceeași temă