Recașul se întărește, cinci transferuri perfectate!

24 Jan. 2010, 17:55 Bursa transferurilor
Recașul se întărește,** cinci transferuri perfectate!

Aflată în cantonament la Sânmartin,
lângă Băile Felix, formația din „Orășelul vinului” trage tare
pentru a-și păstra poziția surpriză.

Ceea ce era neverosimil la
începutul campionatului, prinde contur în perioada hibernală.
Nou-promovata ACS Recaș, liderul la zi din seria a cincea, a
început anul cu câteva mutări interesante pentru eșalonul al
treilea.

Primul jucător adus de alb-verzi a
fost Cristian Situwe, fostul căpitan al Fortunei Covaci, acesta a
fost urmat de un alt fundaș central, Laurențiu Telescu (24 de ani)
de la „Poli” II și de alți trei tineri fotbaliști. Mijlocul a fost
întărit prin aducerea talentatului Sergiu Buda (21 de ani), tot de
la satelitul Timișoarei și a lugojeanului Florin Nanu (26 de ani)
de la Becicherec, din Liga a III-a dar cu experiența eșalonului
secund la FCM Reșița. Iar în atac, recășenii l-au luat pe Marco
Enciu (22 de ani) de la Gloria Arad, fost feroviar timișorean acum
trei ani. Toți cinci au semnat contracte pe un an și jumătate cu
clubul bănățean.

„Sunt jucători tineri
care au jucat în ligi superioare. În ultima perioadă au evoluat mai
jos în Liga a III-a și a IV-a din diverse cauze, dar rămâne să
ajungă din nou la un nivel superior doarece au
calități”
, Cosmin Petruescu, antrenor ACS Recaș

Capitolul
despărțiri

Timișenii s-au despărțit pe cale
amiabilă de câțiva dintre vechii componenți. Dintre nume, se
remarcă cel al veteranului Ioan Feneș, jucător de bază în tur, dar
și cele ale tinerilor Ramon Anghel și Raul Costescu, ultimul
cochetând cu ideea de reprofilare în altă meserie. Nicolae Bona,
Alin Rahovan și Eugen Ciocan sunt restul jucătorilor pe care
antrenorul Cosmin Petruescu nu va conta la primăvară.

4-2 cu
Luceafărul

Ieri, bănățenii au evoluat în
primul amical al iernii, împotriva Luceafărului Oradea. Partida a
fost câștigată de „verzi” cu scorul de 4-2 prin reușitele „gurilor
de foc”: Vlad Purece, Mircea Șchiopu (2) și Marco Enciu. După
perioada de acumulări fizice la Felix, timișenii vor juca următorul
amical în 3 februarie împotriva celor de la Millenium Giarmata.

Mărmăneanu, în probe
la Dinamo II

Dorin Mărmăneanu, unul dintre
remarcații turului la recășeni, e aproape de o mutare la satelitul
„Câinilor roșii”. Mijlocașul aparține de LPS Banatul și a fost
împrumutat în acest an la ACS Recaș, după ce a mai evoluat în Liga
a III-a la Calor Timișoara. Juniorul de 18 ani a adunat 13 prezențe
în tur pentru timișeni și a reușit să înscrie de trei ori.
„Dacă Dinamo II îl vrea, noi îi vom da dezlegare, nu
putem să-i refuzăm jucătorului o asemenea șansă. Pe de o parte ne
pare rău dacă pleacă, dar ne bucurăm dacă putem contribui la
cariera lui”
, spune Cosmin Petruescu, despre elevul
său de la Recaș.

Articol scris de Cornel
BIHOLARI

24 Jan. 2010, 17:55 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă