Alexa cere întăriri pentru Rapid: „Campionatul e lung, am nevoie de concurență pe posturi”

Liga2.ro 04 Sep. 2015, 14:47 Campionat
Alexa cere întăriri pentru Rapid:

Antrenorul formației Rapid, Dan Alexa, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că lotul mai are nevoie de întăriri, precizând că este nevoie de concurență pe posturi.

Campionatul e lung, cu siguranță mai este nevoie de întăriri. Să vedem ce putem să facem. Cu siguranță vor apărea și accidentările, apoi e importantă și concurența pe posturi. Pe orice post este nevoie atâta timp cât este vorba despre un jucător valoros„, a spus Alexa.

Referitor la Davide Grassi, ultimul jucător legitimat de Rapid, tehnicianul a menționat că fundașul va fi un plus pentru echipă. „Pe Davide îl cunosc din campionatul Ciprului. Este un fundaș cu experiență, care ne va ajuta foarte mult. Am jucat împotriva lui în Cipru, l-am urmărit și cred că va fi un plus pentru Rapid. Sper să se acomodeze cât mai repede pentru că am nevoie de el. Davide a evoluat în șase partide în Germania (n.r. – la formația din Liga a III-a VfL Osnabruck), deci are și ritm de joc. Mă gândesc însă că Robuste și Avrămia au făcut un joc bun cu Balotești, este o concurență corectă. Sper să fiu inspirat la ora jocului. Toți cei trei pot juca de la început cu Farul„, a explicat antrenorul.

Deși ediția 2015-2016 a Ligii a II-a este abia la început, Alexa susține că Rapid nu trebuie să facă nicio greșeală, adăugând că obiectivul în partida din deplasare cu Farul este victoria. „Farul și-a fixat ca obiectiv promovarea și atunci e clar că este o contracandidată de-a noastră. Farul are mulți jucători cu experiență la nivelul Ligii I, vine și după o înfrângere în prima etapă, la Piatra Neamț, și atunci cu siguranță nu va fi ușor. Dar este foarte important pentru noi să câștigăm. Obiectivul este promovarea și nu trebuie să facem nicio greșeală. Echipa trebuie să crească, pentru că au fost și momente care nu m-au mulțumit în meciul din prima etapă. Însă e adevărat că avem mulți jucători noi. Sperăm să remediem lucrurile cât mai repede„, a adăugat Alexa.

Autor a două goluri în partida din prima etapă cu CS Balotești, mijlocașul Iulian Popa a declarat că debutul său la Rapid a fost unul fericit. „Mă bucur pentru începutul pe care l-am avut la Rapid (n.r. – două goluri în prima etapă). A fost un debut fericit pentru mine. Dar important este să câștigăm și să mulțumim suporterii, nu cine înscrie„, a menționat Popa.

Prezent la conferința de presă, fundașul italian Davide Grassi a afirmat că este pregătit să joace în fiecare meci și să își ajute noua echipă să promoveze. „Sunt bucuros că sunt aici, Rapid este un club foarte mare. Toată lumea știe de Rapid în străinătate. Am venit aici pentru ca această echipă să promoveze în Liga I. Eu sunt pregătit să joc și să lupt în fiecare meci. Dacă intru sau nu, asta este decizia antrenorului. Am fost în contact cu domnul Moraru toată vara, dar în acea perioadă eram sub contract în Germania. M-a dorit foarte mult și în ultima zi a perioadei de transferuri am decis să vin la Rapid„, a spus Grassi.

Echipa Rapid întâlnește, duminică, de la 19.00, în deplasare, formația Farul Constanța, într-o partidă contând pentru etapa a II-a a Ligii a II-a.

Mediafax

Liga2.ro 04 Sep. 2015, 14:47 Campionat
Pe aceeași temă