Deși prezent, astăzi, la reunirea Snagovului, Victoraș Cataramă
e foarte aproape de o despărțire de echipa ilfoveană. Împrumutat
până în vară din Liga I, de la Astra Ploiești, la formația Ana
Mariei Prodan, Cataramă e pe cale de a fi antrenat din nou de
Valeriu Răchită.
Mijlocașul va afla săptămâna viitoare la ce echipă va juca în
retur. Soarta acestuia va fi decisă de conducerea Astrei, aceștia
urmând să decidă dacă îl vor rechema și ulterior îl vor ceda
Petrolului. Alături de interesul tehnicianului „găzarilor” și
Snagovul dorește să îl păstreze pe Cataramă, oficialii ilfoveni
vrând să îl transfere definitiv pe mijlocaș.
„Am vorbit cu domnul Răchită și mi-a spus că mă
așteaptă la Petrolul. Acum urmează să vorbesc cu oficialii Astrei
și să mi se dea acordul de a juca acolo. Am contract cu FC Snagov
până în vară, dar am o clauză prin care pot fi rechemat. Totul
depinde de ce decizie va lua patronul Ioan Nicolae.”,
a spus Victoraș.
Ideea de a juca la Petrolul și de a fi antrenat de Valeriu Răchită,
antrenor ce și-a recunoscut interesul pentru mijlocaș de nenumărate
ori, îi surâde lui Cataramă. „Îmi doresc să joc la
Petrolul. Am șansa de a mă reîntâlni cu antrenorul care m-a ajutat
cel mai mult în carieră. M-am înțeles bine cu Răchită, el m-a făcut
fotbalist, m-a propulsat în fotbalul mare. A fost alături de mine
în cel mai greu moment al carierei mele și după m-a făcut să dau
cel mai bun randament. Vreau să joc acolo, iar luni am șansa de a
pleca în cantonament alături de ei.”, a declarat
mijlocașul.
Victoraș Cataramă a fost adus la Snagov de fostul antrenor al
alb-roșilor, Mihai Stoica, înaintea meciului cu Farul, din etapa a
V-a, și a debutat în următoarea etapă, cu FC Botoșani.
5 meciuri a
jucat mijlocașul pentru ilfoveni, acumulând 175 de minute pe teren,
însă nereușind să înscrie vreun gol
1 eliminare
a suferit Cataramă, în înfrângerea cu Dunărea Giurgiu, 4-1
Articol scris de Marius
Anghel