La câteva zile după ce Florian
Walter a anunțat în presa locală că și l-ar dori la U Cluj pe
Adrian Cristea sau Andrei Ionescu, negocierile cu cei doi jucători
din Liga I sunt încă în faza de tatonări.
Oferta lui Walter, un împrumut pe
șase luni, a ajuns și la urechile mijlocașului dinamovist, care nu
e prea încântat de ideea de a evolua în liga a doua. Cristea a
declarat pentru Ziua de Cluj că prioritar pentru el în acest moment
este un transfer afară.
„Eu vreau să plec
afară. Acesta e țelul meu. Am ceva oferte, printre care una din
Grecia, și aștept să se concretizeze. Eu nu știu de interesul
domnului Walter și nici n-am vorbit cu dânsul. Sincer, nu cred că
aș juca în Divizia B din România, poate afară. Pe de altă parte, nu
știi nici ce-ți oferă viitorul”, a declarat Andrei
Cristea.
Cu toate acestea, Walter nu își
pierde optimismul și va încerca să îl convingă pe Cristea,
oferindu-i un salariu mult peste ce are „Prințul” la Dinamo.
Astfel, conform Monitorului de Cluj, dacă la Dinamo are un contract
de 70.000 de euro, finanțatorul „șepcilor roșii” intenționează să
îi ofere 50.000 de euro pentru cele cinci luni din returul
campionatului, plus alte bonusuri provenite din primele de joc.
În plus, Walter mizează și pe
relațiile apropiate cu oficialii dinamoviști, aceștia din urmă
fiind de acord cu oferta finanțatorului clujean. În cazul în care
negocieriele cu Cristea vor eșua, alternativa lui Walter rămâne
Andrei Ionescu, jucătorul Stelei fiind cotat la prețul de 200.000
de euro.
În vizor a intrat și
Liviu Ganea
La „U” Cluj mai e dorit și Liviu Ganea, oficialii dorind să formeze
un cuplu letal în atac: Machado – Ganea. Atacantul a revenit de la
Astra Pitești, unde a fost împrumutat în turul de campionat, însă e
foarte dificil să prindă un loc la prima echipă, astfel că varianta
U Cluj este una foarte posibilă.
Pe lângă cei trei jucători din liga
I, oficialii urmăresc și câțiva jucători de pe piața străină,
existând negocieri cu fotbaliști din America de Sud, Elveția și
Franța.
„De ce sa nu vina Cristea la
Cluj? Nu cred ca ar fi o problema pentru el sa joace 16 meciuri in
Liga 2.” ( Florian Walter, patron „U”
Cluj)
„Singura oferta pe care o avem
este de la «U» Cluj, care vrea sa il imprumute pe Adrian Cristea,
in rest nimic.” (Cristi Borcea, director
executiv Dinamo)
50.000
de euro pentru cinci luni este salariul pe care Walter
intenționează să i-l ofere lui Adrian Cristea
200.000
plus 50 % dintr-un viitor transfer este prețul de vânzare al lui
Andrei Ionescu, însă Walter intenționează să renecogieze oferta cu
Gigi Becali
Articol scris de: Bogdan
Andrei FECHITĂ‚