După că au avut o invincibilitate de 9 etape,în care au obținut
numai victorii și doar un egal cu Vâlcea, FC Argeș termină turul de
campionat în genunchi.
Sâmbătă alb-violeții au pierdut al doilea meci consecutiv din
campionat, în fața Arieșului Turda, după ce etapa trecută,
piteștenii au fost învinși și de U Cluj. De data aceasta,
înfrângerea este mult mai dureroasă, deoarece ea a fost suferită pe
propriul teren, oaspeții câștigând cu 2-1 după ce au fost conduși
cu 1-0.
După 0-0 la pauză și o primă repriză foarte slabă din partea
gazdelor, FC Argeș deschide totuși scorul, în minutul 55, prin
Dulcea care reia direct în plasă o lovitură liberă de la 20 m. Au
urmat apoi două ratări imense ale aceluiași Dulcea, de fiecare dată
găsit singur în careu, dar și un penalti clar, neacordat însă de
arbitru de centru, la același jucător. Arielul nu a cedat și după
un joc închis au ieșit pe final la atac, iar Astafei aduce egalarea
cu capul din careu după un corner. Oaspeții aveau să dea și
lovitura de grație în prelungiri, atunci când una dintre
schimbările lui Marin Tudorache, Hârdău a scăpat singur spre poarta
lui Boșneag. Portarul alb-violet nu a avut altă soluție după ce a
fost driblat în careu, decât să faulteze. Centralul acordă corect
penalty pentru Arieșul și cartonașul roșu lui Boșneag, lovitura de
pedeapsă fiind transformată de același Astafei fără emoții,
goal-keeper-ul de rezervă al gazdelor, Coca neavând nicio
replică.
Înfrângerea de sâmbătă este a doua consecutivă pentru FC Argeș și
ea vine după ce conducerea clubului a achitat toate datoriile către
jucătorii alb-violeți.
FC Argeș – Arieșul Turda 1-2 (0-0)
Au marcat: Dulcea (55) / Astafei (76, 90 din 11 m)
Eliminare: Boșneag (90)
FC Argeș: Boșneag – Voicu (80 Zaharia, 90 Coca), Bălașa,
Lăcustă, Poenaru – Alin Popa, Tameș, Bazzi, Năstăsie – Dulcea,
Voiculeț (85 Boboacă)
Antrenor: Ionuț Badea
Arieșul Turda: Moraru – Foriko, Timar, Bier, Văsâie –
Boubătrân (75 Iurișniți), Criste, Petelean (80 Anghel), Cucuruzan –
Astafei, Buș (50 Hârdău)
Antrenor: Marin Tudorache
Articol scris de Alin
MARCU