„Experiența Farului își va spune cuvântul cu Steaua II”

25 Nov. 2009, 14:48 Campionat
„Experiența Farului își va spune cuvântul cu Steaua II

Constănțenii și-au fixat ca obiectiv imediat încheierea turului
Ligii a II-a pe locul secund, de care, cu două etape înainte de
final, îi desparte un singur punct.

Victorii în ambele meciuri rămase (cu Steaua II și Gloria Buzău)
și pași greșiți ai contracandidatelor la promovare. Așa speră Farul
să se deruleze lucrurile până la încheierea turului, pentru a
prinde locul doi și a intra astfel în iarnă pe loc promovabil.
„Marinarii” nu mai pot ocupa prima poziție în 2009, Victoria
Brănești având opt puncte avans, dar poziția secundă e un obiectiv
care le stă la îndemână.

Partida Steaua II – Farul se joacă duminică, 29 noiembrie, de la
ora 13, în direct la sport.ro, au fost anunțați ieri
constănțenii.

„E un meci greu. Tinerii jucători ai Stelei II
aleargă mult, fac risipă de energie, dar noi avem atuul
experienței, care cred că își va spune cuvântul și ne va da câștig
de cauză. Dacă ne vor ajuta și alte rezultate, avem șanse mari să
terminăm turul pe doi”,
a declarat internaționalul de
juniori al Farului, Cosmin Matei.

„Nu contează că avem ceva absențe, important e să ne
mobilizăm și să câștigăm. Nu trebuie să mai facem pași greșiți până
la finalul turului. Steliștii aleargă mult, dar sperăm să o facă
fără folos, când e mingea la noi. Locul doi e mulțumitor pentru
Farul. E o poziție promovabilă, așa că, la jumătatea campionatului,
am fi în grafic în privința obiectivului”
, a spus și
stoperul Ion Barbu.

Ca și luni, „marinarii” au avut ieri un singur antrenament, la
care au luat parte 20 de fotbaliști (patru portari și 16 jucători
de câmp). Nu au participat Buzea, care a acuzat dureri în zona
inghinală, Mansur și Leu, ceilalți doi juniori ai Farului, detașați
la partida Viitorul Constanța – FC Farul, la juniori A.

Sursă: cugetliber.ro

25 Nov. 2009, 14:48 Campionat
Pe aceeași temă