În acestă dimineață după antrenament, Baia Mare a pornit în
jurul orei 11.00 spre Mioveni, pentru confruntarea de sâmbătă din
cadrul antepenultimei etape a turului.
Cei de la Baia Mare au câștigat ultimele două partide jucate în
deplasare, la Oradea și Covaci, cu 2-1
Formația băimăreană se confruntă cu o serie de probleme de lot,
mijlocașii Vlad Vanca și Marius Drule sunt accidentați iar fundașul
Dănuț Șomcherechi respectiv varful Andrei Agiurgioaie vor sta
datorită cumului de cartonașe.
Primul unsprezece pe care ar putea să îl trimită Florin Fabian
sâmbătă ar pueta să arate astfel: Bota – Duruș, Hodor, Ardelean,
Bar – Ciobai, Iațu, Negrea, Ernst – Bichiri, Rozsel.
„Încă nu m-am decis în totalitate asupra primului
unsprezece cu atât mai mult cu cât sâmbătă la Ștefănești acolo unde
vom fi și cazați vom mai face un ultim antrenament. Speranțele
noastre față de acest joc se leagă și de faptul că Dacia Mioveni
deși este o echipă puternică, cu obiectivul clar stabilit acela de
a promova are rezultate oscilante, cel puțin prin ultimele trei
remize consemnate. Ați văzut și dumneavoastră că încă de la
promovare mulți nu ne dădeau prea mari șanse de a realiza ceva pe
cea de-a doua scenă fotbalistică, iar unele dintre rezultate vin să
confirme contrariul”, a declarat Florin Fabian.
Extrem de optimistă este și conducerea administrativă a FC Baia
Mare, președintele Liviu Bala pornind de la premisa unui rezultat
bun care să mai atenueze din rușinea de sâmbăta trecută, 1-2 acasă
cu Silvania.
Păstrand totuși poziționarea în clasament, Dacia Mioveni (locul 4,
24 de puncte) respectiv FC Baia Mare (locul 10, 15 puncte) să
spunem că jocul de mâine aduce față în față două echipe cu
rezultate oscilante chiar confuze pe alocuri.
Dacă FC Baia Mare menține un echilibru al victoriilor atât pe teren
propriu cât și în deplasare având câte două iar raportul
înfrângerilor este de trei atât în cele șase partide jucate în
propriul fieff respectiv cele șapte deplasări de până acum,
paradoxal numărul golurilor marcate afară este de șapte goluri față
de doar șase marcate acasă, galben albaștrii punctând în fiecare
etapă disputată la Baia Mare doar câte un singur gol indeferent de
rezultatul consemnat la final.
De partea cealaltă trupa lui Iordan Iftimie, Dacia Mioveni bifează
până la această oră câte 3 victorii atât la Mioveni cât și în cele
7 meciuri din deplasare, argeșenii reușind între etapele 7-10 patru
victorii consecutive. Raportul remizelor din acest tur este tot de
3 acasă – 3 în deplasare, ultimele 3 fiind consemnate în intervalul
ultimelor trei etape disputate și anume 12-14. La capitolul
înfrângeri, gazdele de sâmbătă păstrează și aici echilibrul perfect
de 1-1. La fel ca și băimărenii, Dacia Mioveni a reușit în acest
sezon competițional să înscrie de mai multe ori în confruntările
din deplasare, dacă acasă raportul este de 7-3 în cele 7 partide
jucate afară, argeșenii au reușit să puncteze de șapte ori primind
în schimb doar șase goluri.
Articol scris de Alin
BOȚIOC