Eșecurile în lanț – opt la număr – ale nou promovatei în
eșalonul secund Tricolorul Breaza au adus mari nemulțumiri în
rândul oamenilor de fotbal din frumoasa stațiune prahoveană, acolo
unde, cel puțin ciudat, entuziasmul pentru sportul rege este în
mare… regres!
Antrenorul acestei formații, Florin Stăncioiu, cel puțin din
spusele sale, s-a îmbolnăvit și, în urmă cu zece zile, a cerut
conducerii executive o perioadă de concediu, pentru refacere,
doleanță care președintele clubului, Constantin Anghelache, a decis
că ar fi oportună atât pentru echipă, cât și pentru antrenor.
„Practic, începand de mâine (n.n – astazi), voi
reveni pe banca tehnică a echipei. Voi încerca, împreună cu
băieții, să obținem tot ce se mai poate obține din cele patru
meciuri de foc, cu Sportul și FC Botoșani, acasă, dar și cu Farul
și Suceava în deplasare! Personal, nici nu știu ce să mai cred
pentru că, totuți, în comparație cu alte echipe din serie, avem un
lot valoros! Sincer, sper că echipa va reveni la o formă sportivă
bună, că vom obține puncte importante și din iarnă să vedem ce
achiziții se mai pot face pentru că monitorizăm de ceva timp câțiva
fotbaliști tineri care vor juca la noi”, ne-a
declarat antrenorul formației brezene, Florin Stăncioiu.
Astfel, la cârma echipei se va produce o nouă… „morișcă”, care-i
vizează pe cei doi tehnicieni, Costin Plăvache – Stăncioiu.
Oare câte asemenea „rocade” se vor mai petrece până la finele
acestei ediții de campionat?
Sursa: ziarulprahova.ro