După cele două zile de pauză care au urmat meciului de la
Galați, fotbaliștii Farului au revenit ieri la antrenamente,
demarând pregătirea jocului cu Delta Tulcea, de duminică, de la
Constanța.
La ședința de pregătire care s-a desfășurat, după-amiază, pe
terenul secund, au luat parte 23 de „marinari”, dintre care doi,
Vlas și Cristocea, ambii cu probleme medicale, au avut program
separat. Ceilalți 21 au fost: Sardescu, Fl. Dobre – portari; Mățel,
Diogo, Papp, Barbu, Buzea, Gaston – fundași; Andrade, M. Soare, B.
Andone, B. Teekloh, Păcuraru, Rusmir, L. Mihai II, C. Matei,
Mansur, L. Leu – mijlocași; Chico, M. Ene, Fatai – atacanți.
Acuzând o contractură la gambă, Pașcovici nu a ieșit pe teren.
„Sperăm să-l refacem pe Cosmin până duminică. La fel și
cu Cristocea, să vedem cum se va simți până la meci”,
a declarat antrenorul principal al Farului, Marius Șumudică.
După antrenament, jucătorii au încasat prima pentru victoria de
la Galați (1.000 de lei în mână), primind totodată asigurările
conducerii că, într-o zi – două, își vor lua și salariile pe luna
septembrie.
Țintesc la
vârf
„Duminică, vom întâlni o echipă cu o experiență bogată
la nivelul Ligii a II-a, care joacă bine, așa că vom avea meci
greu. Cred că e o partidă decisivă pentru locul doi. Noi putem
termina turul chiar și pe locul întâi, dacă batem tot în cele cinci
meciuri rămase, iar Victoria Brănești va face pași greșiți.
Într-adevăr, Deltei îi vor lipsi patru jucători, cei împrumutați de
la Farul, Pantelie, Nanu, Pătrașcu și Larie, dar să nu uităm că și
fără ei Tulcea a făcut o figură frumoasă. Însă, dacă vom juca
precum în ultimele patru meciuri, când am învins pe linie, vom avea
câștig de cauză”, a declarat mijlocașul liberian al
Farului, Ben Teekloh.
Recordul lui
Sardescu
Fără gol primit în cele patru succese consecutive ale echipei, de
când a devenit titularul Farului, portarul Radu Sardescu vrea să
continue seria pozitivă.
„Sper să nu iau nici acum gol, dar în primul rând
contează victoria. Nu mi-am făcut un scop din a încheia fiecare
meci cu poarta neperforată. Și la Progresul am avut o asemenea
perioadă bună, în cinci partide la rând am primit doar un gol.
Fiecare meci e greu în felul lui. Trebuie să fiu concentrat tot
timpul, pentru că o fracțiune de secundă de neatenție a mea poate
costa echipa. Cu Delta, va fi un meci de luptă. Ambele echipe vor
juca cu ambiție. Probabil că tulcenii vor revanșa după
ce i-am bătut în Cupă chiar la ei acasă,
dar noi nu concepem să ratăm cele trei puncte”, a
declarat Sardescu.
Cinci
memorii
Altfel, Rastovac, Gosic, Rusmir, Șchiopu și Mățel au depus memorii
prin care solicită încasarea drepturilor financiare. Ieri, Farul a
trimis Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor o cerere de
amânare a judecării celor cinci cazuri, răspunsul federal la
această solicitare urmând a veni astăzi.
Mățel a avut însă ieri, înainte de antrenament, o întrevedere cu
Sevastian Iovănescu, președintele executiv al Farului, care i-a
spus că își va primi banii, zilele acestea.
Tot ieri, la București, cazul „Marius Șumudică” de la Comisia de
Disciplină a Federației Române de Fotbal a avut un nou termen. A
fost însă ultimul, Comisia respingând ca nefondată acțiunea
arbitrului de la meciul FC Botoșani – Farul 4-1, Radu Petrescu,
„fluieraș” care îl reclamase pe Șumudică. Speța a fost susținută
din partea Farului de Valentina Petre, directorul departamentului
juridic și resurse umane al clubului, iar antrenorul secund Radu
Crețulescu a depus mărturie în favoarea lui Șumi.
Sursa:
cugetliber.ro