:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2FAlexandru-Silveanu-Eduad-Danila-Denys-Dedechko-AFC-Campulung-Muscel-1024x577.jpg)
Conducerea clubului Ceahlăul Piatra Neamț a anunțat, vineri, că
antrenorul Marin Barbu nu va mai prelua formația nemțeană, deoarece
nu a reușit să își rezolve problemele contractuale cu echipa sa,
Dunărea Giurgiu.
„Înțelegerea cu Marin Barbu a căzut. El trebuia să
achite o sumă de bani celor de la Dunărea Giurgiu în cazul în care
ar fi vrut să plece, dar noi nu puteam să îl ajutăm pentru că nu
dispunem de acești bani. Ne-a anunțat vineri că nu poate pleca de
la Giurgiu și că nu poate veni la Ploiești pentru meciul cu Astra.
Căutăm alt antrenor”, a declarat președintele de
onoare al moldovenilor, Gheorghe Ștefan.
Marin Barbu pregătește formația din eșalonul secund Dunărea
Giurgiu, dar s-a înțeles în urmă cu câteva zile cu Ceahlăul pentru
preluarea funcției de antrenor. Pentru rezilierea contractului cu
gruparea giurgiuveană, Barbu ar fi trebuit să plătească o sumă de
bani, pe care însă nu a fost dispus să o achite, astfel că acordul
cu Ceahlăul a picat.
În acest moment, cele mai mari șanse de a prelua formația din
Piatra Neamț le are Cristi Popovici, cel care a mai discutat cu
oficialii clubului Ceahlăul înainte ca aceștia să anunțe că s-au
înțeles cu Marin Barbu.
Sursa: Newsin