Tratativele dintre Cristi Popovici și Ceahlăul Piatra Neamț
continuă. Situația e departe de a fi lămurită deși cel mai probabil
antrenorul botoșănenilor va rămâne la echipă. De acest lucru pare
convins atât Popvici cât și oficialii clubului FC Botoșani. Totuși,
antrenorul lasă deschisă o portiță, susținând că ar semna cu
Ceahlăul pe doi ani.
„Ceahlăul nu e un capitol închis. A rămas să mai
primesc un telefon, indiferent de situație, de la
Mironaș (n.r. Ioan Mironaș-directorul sportiv al
Ceahlăului). Am avut o singură condiție dacă ar fi să
merg acolo, având în vedere situația prin care trece formația
nemțeană și anume, contractul să fie pe minim doi ani, iar în cazul
în care echipa retrogradează, în al doiela an obiectivul să fie
clar, promovarea”, a declarat Cristian Popovici, care
a precizat ca nu mai vrea să-și strice CV-ul, după ce a retrogradat
și pe FCM Bacău.
Până atunci gândul lui Popovici rămâne la echipa pe care o
antrenează, urmânnd programul normal de pregătire pentru meciul cu
FCM Bacău.
„Gândul mi-e la Botoșani, mi-am făcut toată treaba
de la începutul săptămânii. Am vorbit cu oficialii de aici și le-am
spus că toată atenția mea o concentrez către Botoșani și către
jocul de la Bacău! Am avut rezultate bune aici, cunosc lotul de
jucători foarte bine, știu ce este în jurul echipei, atmosfera e
bună și pot să-mi fac treaba, să lucrez, lucru care este foarte
important pentru un antrenor”, a declarat Cristi
Popovici, pentru Monitorul de Botoșani.
Antrenorul a aflat și de intenția lui Iftimie de ai mări
contractul în cazul în care va alege să rămână la Botoșani, însă a
susținut că nu va accepta acest lucru deoarece nu își dorește să
speculeze oferta primită de la Ceahlăul pentru ași mări
contractul.
„Mi-a spus domnul Iftime, din momentul în care l-am
informat de oferta primită de la Ceahlăul, că e dispus să mai pună
ceva la contract, însă i-am spus că acest lucru nu face obiectul
dorințelor mele pentru că mă consider un om de onoare. Am bătut
palma pentru ceva și nu voi încerca acum să profit și să speculez
oferta de la Ceahlăul pentru a renegocia contractul”,
a precizat Popovici.
Nemțenii încă se mai gândesc la viitorul antrenor. Cu toate că
au joc în campionat vineri la Ploiești cu Astra, oficialii nemțeni
nu s-au decis încă asupra succesorului lui Florin Marin.
„Am avut o discuție de principiu cu domnul Popovici.
Acum suntem încă la stadiul de tatonări, nu de decizii finale. Cert
este că într-o zi, maxim două trebuie să ne decidem asupra numelui
antrenorului. Nu ne deranjează condiția pusă de Popovici, contract
pe minim doi ani. Și noi ne dorim o variantă de stabilitate, nu
ceva de scurtă durată”, a declarat Ioan Mironaș,
directorul sportiv al FC Ceahlăul Piatra Neamț.
Ceahlăul are o lista de 10 antrenori, însă deocamdată prioritate
are Gabi Balint. Fostul tehnician al Timișoarei este primul nume
din lista de zece tehnicieni pe care și-a format-o conducerea
Ceahlăului pentru a prelua conducerea tehnică a echipei. În afară
de Balint și Cristian Popovici pe lista Ceahlăului, ca posbili
succesori ai lui Florin Marin se mai află printre alții Gabi
Balint, Gabi Stan, Gigi Mulțescu, un portughez și un italian.
Sursa: botosaneni.ro