La nici două săptămni de când a
fost instalat pe banca tehnică e Concoridiei Chiajna, Liță Dumitru
și-a făcut deja o o idee despre calitatea lotului pe care gruparea
ilfoviană îl are. Noul antrenorul a declarat că mai are nevoie doar
de un mijlocaș ofensiv, în rest fiind mulțumit de jucătorii pe care
îi are la dispoziție.
„Sunt foarte mulțumit
de lotul actual, avem o echipă competitivă. Aș dori să achiziționam
un singur jucător în perioada de transferuri, un mijlocaș ofensiv.
Am pus deja ochii pe două talente, ambii din Romînia. Sper să
reușim transferul unuia”, a declarat Liță Dumitru
pentru site-ul oficial al clubului.
Antrenorul nu e mulțumit doar de
lotul pe care îl are la dispoziție, ci si de condițiile existente.
Numărul mare de terenuri pentru antrenament, dar și perspectivele
de viitor îi dau încredere noului tehnician.
„Condițiile de la
Chiajna sunt printre cele mai bune din țară. Avem patru terenuri de
antrenament aflate într-o stare excelentă, iar primarul a stabilit
însămânțarea a încă patru. Nici măcar Dinamo sau Steaua nu se pot
compara cu noi”, a încheiat tehnicianul
Concordiei.