Deși oficialii din cadrul clubului primiseră zilele trecute o
informație potrivit căreia mai mulți ultrași steliști vor veni la
meci să protesteze împotriva lui Gigi Becali, lucrurile nu au stat
întocmai așa. La peluza rezervată galeriei echipei oaspete și-au
făcut apariția doar vreo 30 de fani, toți puștani.
Aceștia au încercat să introducă un banner pe care scria
„Pleacă din Ghencea” evident cu dedicație
pentru latifundiarul din Pipera contestat tot mai vehement pe multe
stadioane din țară. Numai că forțele de ordine le-au luat bucata de
pânză, micuța galerie apelând la tot felul de lozinci, majoritatea
conținând cuvinte vulgare.
Pe lângă Becali o altă țintă a fost și rivala de moarte a
Stelei, Dinamo. Ultrașii au continuat protestul după meci când
odată recuperat bannerul s-au adunat în fața stadionului scandând
timp de un sfert de oră.
După aceea au mărșăluit pe B-dul Nicolae Bălcescu atrăgând
atenția celor care se plimbau în zonă. În acest timp și-au făcut
apariția și mașinile Poliției și Jandarmeriei pentru a preveni
eventualele incidente.
Articol scris de: Adrian
SOARE